Polițiștii din Teiuș au depistat patru bărbați care au încălcat dispozițiile legale privind pescuitul. Inspectoratul de Poliție Județean Alba reamintește că ne aflam în perioada de prohibiție, care mai durează până în 7 iunie, inclusiv.
Autor: Mesagerul de Alba
Bărbat din Vințu de Jos depistat băut la volan
În noaptea de marți spre miercuri, în jurul orei 02,45, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Vințu de Jos au depistat un bărbat de 59 de ani, din comuna Vințu de Jos, în timp ce conducea un autoturism fiind sub influența băuturilor alcoolice.
Fetele de la Volei Alba Blaj sărbătoresc câștigarea campionatului național
Volei Alba Blaj sărbătorește miercuri câștigarea campionatului național de volei feminin. Festivitatea de premiere va avea loc după încheierea ultimului meci din acest sezon, împotriva formației CSO Voluntari.
Serviciul Permise și Înmatriculări Auto din județul Alba trece la sistemul online
Începând cu data de 02 mai 2022, Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCIV) din cadrul Instituției Prefectului din județul Alba va trece, conform calendarului de activități al Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor București, la sistemul online de înmatriculare a vehiculelor.
Atenționare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată în toată țara
Administrația Națională de Meteorologie a emis, miercuri, o atenționare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabilă până joi seara în toată țara, mai puțin în zona Dobrogei.
Bărbat încarcerat într-un tractor răsturnat
Un bărbat care s-a răsturnat cu un tractor a rămas blocat în cabina acestuia. Pompieri din cadrul Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Alba intervin pentru descarcerarea bărbatului.
Primăria Aiud: Parcul prinde culoare
Parcul municipal Aiud, o veritabilă oază de verdeață a Aiudului, are o vechime de peste 200 de ani, informează Primăria municipiului, care precizează că, în parc, se regăsesc arbori seculari dintr-o varietate de specii, precum pin, molid, castan, stejar, gorun sau ulm de munte.
Ce nereguli au mai găsit inspectorii de la ITM Alba la angajatorii controlați
Inspectorii de muncă din Alba au dat 23 de avertismente în urma controalelor derulate săptămâna trecută la zeci de angajatori din județ.
Primăria Aiud concesionează loturi de teren pentru construcția de locuințe
Primăria municipiului Aiud anunță că va scoate la licitație publică, în vederea concesionării pentru o perioadă de 49 de ani, șase loturi de teren, situate pe strada Ștefan cel Mare din localitate. Pe aceste terenuri se vor construi locuințe, precizează reprezentanții autorității locale.
Aeroportul Internațional Cluj, „pe drumul cel bun”. David Ciceo: „Aeroportul a reușit să devină unul de referință pentru Europa de Sud-Est”
În ciuda pandemiei de CoViD care „a paralizat” transporturile aeriene timp de doi ani, Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj a reușit să devină unul de referință pentru Europa de Sud-Est și să înregistreze o redresare a traficului de pasageri peste media europeană și națională.








