În primul trimestru al anului, angajatorii au publicat peste 118.000 de oferte de muncă, cu 59% mai multe față de trimestrul 1 (T1/2021) și cu 26% în creștere față de trimestrul al patrulea (T4/2021).
Autor: Mesagerul de Alba
Fotografii de la încoronarea regelui Ferdinand la Alba Iulia, expuse în Sala Unirii
Mai multe fotografii realizate de „fotograful Unirii”, Samoilă Mârza, în care sunt surprinse diferite etape de edificare ale Catedralei Încoronării, precum și cu demolarea unei părți din zidul vestic al cetății Alba Iulia, în preambulul demarării construcției propriu-zise, au fost expuse, marți, la Sala Unirii din Alba Iulia.
Veteranul Gavrilă Bîrluț s-a stins cu o zi înainte de a împlini 105 ani
Cel mai în vârstă veteran de război din Alba, născut în 1917, a murit marți, cu o zi înainte de a împlini 105 ani, a anunțat șeful Cercului Militar Alba Iulia, Petruța Pop.
Parlamentarul AUR Daniel Rusu a făcut facultatea în doi ani, compensând prin „intelegență emoțională” și „coieziune”
A venit și rândul parlamentarul AUR de Alba – fost primar la Șpring – Daniel Rusu să intre în atenția presei. Jurnaliștii au descoperit studiile precare pe care le-a făcut Rusu, dar și lipsa de soliditate a cunoștințelor de limbă română de care aceasta dă dovadă.
A fost aprobată structura noului an școlar. Ordinul a fost publicat în Monitorul Oficial
Anul școlar 2022–2023 începe la data de 1 septembrie 2022, se încheie la data de 31 august 2023 și are o durată de 36 de săptămâni de cursuri.
A intrat cu tractorul într-un cap de pod din Șpring
Duminică, 3 aprilie, în jurul orei 14.50, pe strada Sfatului din comuna Șpring, un bărbat de 58 de ani din comună care conducea un tractor a intrat în coliziune cu un cap de pod, accidentul soldându-se cu răsturnarea vehicului.
Accident rutier în Lunca Mureșului
Duminică, 3 aprilie, în jurul orei 18.45, pe DJ 107F, în comuna Lunca Mureșului, un bărbat de 33 de ani din localitate, aflat la volanului unui autoturism, a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de un tânăr de 25 de ani, tot din Lunca Mureșului.
Creșteri record! Prețurile producției industriale s-au majorat cu 43,8% în ultimul an
Prețurile producției industriale (piață internă și piață externă) s-au majorat cu 43,8% în februarie 2022, față de aceeași lună a anului trecut, arată datele publicate, luni, de Institutul Național de Statistică.
Alexandru Sibișan a obținut medalie de argint la Campionatul Național de Judo U21
Alexandru Sibișan, sportiv legitimat la CS Unirea Alba Iulia, a obținut medalia de argint la Campionatul Național de Judo U21, desfășurat în perioada 1-3 aprilie 2022 la Focșani.
Finanțare solicitată prin PNRR pentru restaurarea Turnul Croitorului (Studentului) din Sebeș
Autoritățile din municipiul Sebeș vor să restaureze, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Turnul Croitorului, cunoscut și sub denumirea de Turnul Studentului – parte din ansamblul fortificațiilor orașului, înălțat în secolul al XV-lea.








