Un report în valoare de peste 13,13 milioane lei (peste 2,65 milioane de euro) este în joc la Loto 6/49, la categoria I, în cadrul tragerilor loto de joi, potrivit unui comunicat remis de Loteria Română.
Autor: Mesagerul de Alba
Aiud. Lucrările la viitorul centru de zi pentru vârstnici avansează în ritm susținut
Lucrările la viitorul centru de zi pentru persoanele vârstnice au ajuns la stadiul de finisaje interioare, anunță Primăria municipiului Aiud.
Consiliul Concurenței: Plafonarea prețului energiei ar trebui făcută „cât mai sus”
Consiliul Concurenței a recomandat Guvernului ca o eventuală plafonare a prețurilor la energie să fie la un nivel cât mai ridicat, fără compensare, iar ajutoarele să fie direcționate către consumatorii cei mai vulnerabili, a afirmat, miercuri, Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței, la conferința Pria Competition.
Cât de periculoase pot fi incendiile de vegetație?
În prima jumătate a lunii martie au fost înregistrate peste 1.400 de intervenții la arderi necontrolate – fie că a fost vorba despre miriști, vegetație uscată sau gunoi –, care au afectat o suprafață de aproximativ 5.000 hectare de teren, informează Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.
Continuă lucrările la Transalpina de Apuseni
Lucrările care țin de municipiul Aiud, din cadrul proiectului Transalpina de Apuseni, sunt în continuă desfășurare, anunță Primăria locală.
Razie în Cugir finalizată cu câteva amenzi pentru contravenții
Marți, 15 martie, Poliția Orașului Cugir a organizat o acțiune care a avut ca scop prevenirea faptelor de natură penală și contravențională și creșterea siguranței cetățenilor, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Alba.
Taximetriștii din Teiuș, verificați de inspectorii ITM și Poliție
Polițiștii și reprezentanții ITM au verificat peste 40 de autovehicule, în cadrul unei acțiuni ce a avut ca scop creșterea siguranței circulației cu taxiurile precum și verificarea modului în care este respectată legislația din domeniu.
Fondul Monetar Internațional: Invadarea Ucrainei de către Rusia va afecta în mod fundamental economia mondială
Invadarea Ucrainei de către Rusia va afecta întreaga economie mondială, prin încetinirea creșterii economice și majorarea inflației, și ar putea reconfigura în mod fundamental ordinea economică mondială pe termen mai lung, a avertizat marți Fondul Monetar Internațional.
România are acum cinci milioane de pensionari. Care este cuantumul pensiei medii
Numărul mediu de pensionari a fost de 5,058 milioane de persoane, în trimestrul IV din 2021, în scădere cu 15.000 de persoane față de trimestrul anterior, în timp ce pensia medie lunară a crescut cu 0,4%, până la valoarea de 1.679 de lei, raportat la perioada de referință.
Primăria Teiuș anulează o serie de penalități pentru neplata la timp a taxelor. Ce trebuie să facă cei în cauză
Primăria orașului Teiuș, prin Serviciul Impozite și Taxe, comunică faptul că a fost aprobată Hotărârea Consiliului Local nr. 30 din data de 7 martie 2022 privind anularea accesoriilor în cazul obligațiilor fiscale restante la data de 31 martie 2020 datorate bugetului local.








