Polițiștii din Sebeș au emis un ordin de protecție provizoriu față de un bărbat care și-ar fi agresat concubina, acesta alegându-se cu un dosar penal pentru violență în familie.
Autor: Mesagerul de Alba
Fier furat de pe șantier. Un tânăr de 21 de ani este cercetat de polițiștii din Aiud
Joi, 3 martie, în jurul orei 16.30, polițiști de la Biroul de Ordine Publică din cadrul Poliției Municipiului Aiud, în timp ce acționau pe strada Cuza Vodă din municipiu, au oprit un autoturism, condus de un tânăr de 21 de ani, din comuna Rădești, județul Alba.
Programul „Noua Casă” devine operațional vineri
Ediția 2022 a Programului „Noua Casă” devine operațional vineri, cu un plafon de garantare pentru anul 2022 aprobat de Guvernul României la valoarea de 1,5 miliarde de lei, informează Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM.
Site-urile Lukoil au fost blocate, după ce compania rusă a cerut încheierea războiului
Site-ul companiei petroliere ruse Lukoil.com, precum și cele ale subsidiarelor din România, lukoil.ro și petrotel.lukoil.com, nu mai funcționează joi seara, după ce grupul a publicat un mesaj în care cere încheierea războiului din Ucraina.
Invazia rusă în Ucraina. O săptămână de lupte care au zguduit lumea întreagă
Un rezumat al principalelor evenimente care s-au produs în Ucraina după ce această țară a fost invadată de Rusia pe 24 februarie a fost publicat joi de AFP. Conflictul armat, cel mai grav izbucnit în Europa în ultimele decenii, a făcut ca peste un milion de ucraineni să își părăsească țara, potrivit Organizației Națiunilor Unite.
CSO Voluntari și CSM Volei Alba Blaj vor fi adversare în semifinalele Cupei României
CSM Volei Alba Blaj, deținătoarea trofeului, o va înfrunta pe revelația CSO Voluntari în semifinalele Cupei României la volei feminin, în urma tragerii la sorți efectuate joi, potrivit unui comunicat remis Agerpres.
750 de locuri de cazare sunt disponibile pentru refugiați, la mănăstirile Dumbrava și Sighișoara
Circa 750 de locuri de cazare sunt disponibile pentru refugiații din Ucraina la mănăstirile din Dumbrava, județul Alba, și Sighișoara, județul Mureș, unde joi erau ocrotiți zeci de adulți și copii ucraineni, potrivit unui comunicat transmis Agerpres de către Arhiepiscopia Ortodoxă de Alba Iulia.
200.000 de lei donați de credincioșii din Alba și Mureș în sprijinul refugiaților ucraineni
Credincioșii din cele zece protopopiate din județele Alba și Mureș au donat până joi 200.000 de lei, fiind colectate, de asemenea, și cantități însemnate de alimente în cadrul campaniei umanitare „Din dragoste pentru ucraineni”, aflată în plină desfășurare, potrivit unui comunicat transmis Agerpres de Arhiepiscopia Ortodoxă de Alba Iulia.
Centrul de Sănătate din Sebeș va fi modernizat cu aproape 3 milioane de lei
Centrul de Sănătate din Sebeș va fi modernizat printr-o investiție de aproape 3 milioane de lei, urmând ca pe perioada lucrărilor, estimate să dureze un an, medicii de familie din municipiu să își desfășoare activitatea în mai multe containere dotate cu aer condiționat și apă potabilă, puse la dispoziție de către municipalitate.
Câmpeni. Tichetele pentru parcare vor fi verificate de polițiștii locali
Începând cu data de 3 martie, Poliția Locală a orașului Câmpeni trece la verificarea mașinilor parcate în zonele cu Parcare cu Plată, rugând conducători auto să își achiziționeze tichete de parcare pentru a nu fi amendați, anunță instituția.








