Gripa din România nu mai are caracter epidemic, a informat joi, într-un comunicat de presă, Centrul Național de Supraveghere și Control a Bolilor Transmisibile (CNSCBT) din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică (INSP).
Cultura
Mesaj de solidaritate cu Dieceza de Paris, transmis de cardinalul Lucian
Arhiepiscopul Major al Bisericii Greco-Catolice din România, cardinalul Lucian, a transmis miercuri un mesaj de solidaritate arhiepiscopului de Paris, Michel Aupetit, în care îşi „exprimă comuniunea în rugăciune”, în aceste „momente de suferinţă” provocate de incendiul de la Catedrala Notre-Dame.
Loteria Română anunță un report de peste 3,74 milioane de euro la Loto 6/49 de duminică
Reportul la extragerea Loto „6 din 49” de duminică depăşeşte valoarea de 3,74 milioane de euro, în timp ce la jocul Joker suma pusă în joc a ajuns la peste 1,64 milioane de euro, arată datele Loteriei Române.
Spaţiul Privat Virtual a depășit un milion de utilizatori
Spaţiul Privat Virtual (SPV) înregistrează, începând cu luna aprilie, peste un milion de utilizatori, care s-au înrolat în aplicaţie de la lansarea acesteia, în anul 2014, informează Agenţia Naţională de Administrare Fiscală printr-un comunicat de presă. „Serviciul Spaţiul Privat Virtual este uşor de accesat, gratuit şi disponibil 24 de ore […]
Cum să vă petreceți o vacanță la Guvern. Calendarul programului de internship al Executivului
Studenţii şi absolvenţii de studii superioare sunt invitaţi să aplice, începând de miercuri, pentru cele 200 de locuri disponibile în Guvern, ministere, instituţii şi autorităţi ale administraţiei publice centrale, informează instituția.
195 de morți din cauza gripei
Numărul persoanelor care au murit din cauza gripei a ajuns la 195, potrivit ultimei informări a Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile.
O echipă de medici din Târgu Mureș a reuşit replantarea unui braț amputat
O echipă multidisciplinară coordonată de dr. Dorin Dorobanţu, şeful Compartimentului Chirurgie plastică şi microchirurgie reconstructivă din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Târgu Mureş, a realizat o intervenţie de replantare de braţ, unui bărbat de 61 de ani.
„Ja kere, Dăncilă!” Rromii din Transilvania îi cer premierului să plece
Guvernul României nu a făcut nimic pentru rromi, susțin reprezentanții organizațiilor de rromi din Transilvania, care i-au cerut demisia Vioricăi Dăncilă în limba etniei lor.
Câți locuitori are cea mai mare comună din țară?
Despre numărul de locuitori din comuna Florești, din județul Cluj, s-a tot discutat. Faptul că este cea mai mare comună din țară ca număr de locuitori este deja cunoscut. Dar care sunt cifrele reale?
Ministerul Sănătății implementează șapte programe de screening
Ministerul Sănătăţii anunţă că va implementa în acest an şapte programe de screening, demarate în 2018, în cadrul unui proiect care beneficiază de finanţare europeană nerambursabilă, în valoare de 193 de milioane de euro, informează Agerpres.








