Județul Braşov ocupă primul loc în Regiunea Centru privind numărul de turişti care au vizitat judeţul în primul semestru al anului, acesta fiind în creştere faţă perioadă similară a anului trecut.
Economie
Fondurile Regio finanțează lucrările de reparatii de la Ansamblul Bisericii Evanghelice fortificate Agnita
Portofoliul de obiective istorice și culturale al Regiunii Centru se completează cu încă un punct de atracție care se modernizează cu resurse europene, informează instituția.
Cam 300 de cereri de finanțare ale microîntreprinderilor ar putea obține bani pentru dezvoltarea afacerilor locale
În urmă cu patru luni s-a încheiat perioada de depunere a proiectelor pentru obținerea a maximum 200.000 euro fonduri nerambursabile pentru dezvoltarea firmelor cu maxim 9 angajați din Regiunea Centru. Circa 500 de proiecte, în valoare totală de peste 500 milioane lei au fost depuse în Regiunea Centru, în cadrul […]
A fost lansat Ghidul specific aferent investițiilor în Unitățile de Primiri Urgențe
S-a aprobat Ghidul Solicitantului – Condiții specifice de accesare a fondurilor în cadrul Obiectivului Specific 8.2. „Îmbunătățirea calității și a eficienței îngrijirii spitalicești de urgență” Operațiunea B – Unități de primiri urgențe, informează Agenția de Dezvoltare Regională Centru.
Creștere economică de 5,8%, în primul semestru, susținută de consum
Produsul intern brut (PIB) a crescut cu 5,8% în primul semestru din acest an pe seria brută, se arată într-un comunicat de presă al Institutului Național de Statistică (INS) dat publicității miercuri.
Primul lot al Autostrăzii A10 Sebeș-Turda începe să prindă contur
Asociaţia Pro Infrastructură a întocmit un nou raport vizând lucrările de pe lotul 1 al Autostrăzii Sebeş – Turda, la lotul cuprins între Sebeş şi Alba Iulia. Raportul notează că acum se lucrează în zonele de proiect deblocate și că urmează să fie atacate capetele lotului, la nodurile rutiere.
Cum mizează Guvernul pe bunăvoința financiară a antreprenorilor privați
Ministrul Finanţelor garantează că noul sistem de impozitare, în care contribuțiile pentru pensii și sănătate trec la angajat, nu va duce la scăderea salariilor. Ionuț Mișa (foto) a făcut chiar o demonstrație, în studioul Digi24, la Jurnalul de seară. Numai că ministrul porneşte de la premisa că angajatorii vor creşte […]
OUG privind contribuţiile pentru contractele de muncă part-time, în vigoare. Expert: „Mă aștept să se desfiinţeze contracte de muncă”
De la 1 august intră în vigoare ordonanţa prin care angajatorii sunt obligaţi să plătească contribuţia pentru pensii şi sănătate la nivelul salariului minim brut pentru toţi salariaţii, inclusiv pentru persoanele care au încheiate contracte de muncă cu timp parţial şi pentru cei cu plata în acord, scrie Monitorul de […]
Compania Cupru Min Abrud a sărbătorit 40 de ani de activitate de Ziua Minerului. Ce își doresc șefii ei
Cu ocazia împlinirii a 40 de ani de activitate, conducerea companiei Cupru Min Abrud a decis să aniverseze împlinirea cifrei rotunde cu ocazia Zilei Minerului, sărbătorită în acest an la Abrud.
Ministerul Agriculturii ascunde numele producătorilor din industria alimentară care practică un dublu standard
Radu Timiş, proprietarul Cris-Tim: „Trebuie spus cu subiect şi predicat numele producătorului. Nu poţi să incriminezi pe toată lumea”Radu Timiş, proprietarul Cris-Tim, unul dintre cei mai mari producători de mezeluri din România, a spus pentru zf.ro că reprezentanţii








