Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România a informat, luni, că 12,2% dintre facultățile care au publicat scenariul de funcționare vor începe anul universitar pentru studenții de anul I integral online, în timp ce 52,2% vor funcționa hibrid (cursuri – online, seminare și laboratoare – fizic) şi 35,59% integral fizic.
Educație
Ministerul Educației: Peste 1.000 de copii au fost confirmați pozitiv în prima săptămână de școală
Peste 1.000 de copii au fost confirmați pozitiv cu CoViD-19 în prima săptămână de școală, a declarat, sâmbătă, Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației.
Universitatea „1 Decembrie 1918” anunță că va face cursuri online și față în față
Studenții Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia vor urma cursurile, în anul universitar 2021-2022, atât în sistem online, cât și față în față, potrivit scenariului de desfășurare a activităților didactice aprobat de către Senatul instituției.
„Ronțăie smart! Mănâncă sănătos!”, un program care promovează consumul de nuci în rândul elevilor
Elevii din comuna Ciugud vor primi, începând din acest an școlar, nuci proaspete, produsele fiind oferite gratuit la anumite intervale de timp în cadrul unui program pilot de învățare a regulilor de alimentație sănătoasă, denumit „Ronțăie smart! Mănâncă sănătos!”, implementat de administrația locală.
Coronavirusul în școlile din Alba: 7 elevi și patru angajați, infectați cu virusul SARS-CoV-2
Inspectoratul Școlar Județean Alba anunță că „monitorizează dinamica scenariilor de funcționare” a unităților de învățământ preuniversitar, la nivel județean, aceasta fiind influențată de evoluția situației epidemiologice.
Unitățile de învățământ fără autorizație sanitară sunt mai puține ca anii trecuți
Un număr de 17 de unități de învățământ din Alba, adică 3,67% dintr-un total de 463, nu dețin autorizație sanitară de funcționare, 4 aflându-se în etapa de preautorizare, potrivit unui comunicat transmis, luni, Agerpres, de către Instituția Prefectului județul Alba.
Un milion de euro pentru baza sportivă a Colegiului Național „Inochentie Micu Clain” Blaj
Cei peste 1.000 de elevi ai Colegiului Național „Inochentie Micu Clain” Blaj beneficiază din acest an școlar de o investiție de peste un milion de euro, constând în amenajarea unei baze sportive moderne, cu terenuri de fotbal, baschet, handbal și volei, dotate cu instalație de nocturnă, precum și de o zonă de studiu și de relaxare.
Începutul anului școlar: „Probleme mai deosebite” în localitățile în care au avut loc inundații
Unele unități de învățământ din localități din Alba în care în iulie au avut loc inundații nu se prezintă în mod corespunzător, având curțile și, în interiorul clădirii, dușumeaua afectată, potrivit informațiilor solicitate, luni, de către Agerpres, Instituției Prefectului. Astfel, potrivit sursei citate, la unitățile de învățământ din Ocoliș și […]
Luni începe noul an școlar 2021 – 2022
Noul an școlar 2021 – 2022 începe luni, cu prezență fizică la cursuri în cea mai mare parte a unităților de învățământ din România, dar cu măsuri de protecție sanitară în contextul creșterii numărului de infectări zilnice cu SARS-CoV-2.
Festivități de început de an școlar cu părinți sau fără? Poziția ministrului Educației
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat că părinții pot participa la festivitățile de începere a anului școlar, în funcție de condițiile specifice ale fiecărei școli, menționând că recomandarea ar fi de a se evita, în măsura posibilului, prezența acestora alături de elevi sau măcar să nu vină ambii părinți.








