Fostul preşedinte francez Jacques Chirac a murit joi dimineaţă, la vârsta de 86 de ani, a declarat pentru AFP ginerele său, Frédéric Salat-Baroux.
Sănătate
Rovana Plumb, respinsă de comisia juridică a Parlamentului European
Rovana Plumb, propunerea României de comisar european, a fost respinsă de comisia juridică a Parlamentului European, „cu o largă majoritate”, a declarat europarlamentarul PNL, Siegfried Mureșan, citat de Hotnews.ro.
Joseph Stiglitz nu se aşteaptă la o nouă criză ci la falimente în serie
Chiar dacă nu se aşteaptă în prezent la o criză economică similară cu cea din 2008, laureatul premiului Nobel pentru Economie, Joseph Stiglitz (foto), se aşteaptă la falimente în serie şi se miră că băncile centrale îşi irosesc încă de pe acum muniţia, potrivit unui interviu acordat AFP.
Viktor Orban afirmă că a construit în Ungaria „statul democrat-creștin”
Ungaria a postulat în ultimii ani un model social şi politic: a construit un stat democrat-creştin, iar acest model funcţionează şi este un succes, a declarat sâmbătă, la Roma, premierul ungar Viktor Orban, într-o întâlnire cu reprezentanţii partidului Fratelli d’Italia, transmite MTI.
Kövesi a fost votată pentru funcția de procuror-șef european
Laura Codruța Kövesi a fost votată joi pentru funcția de procuror european șef în Comitetul Reprezentanților Permanenți (CoRePer). Decizia a fost luată cu 17 voturi din 22. Guvernul României a dat însă mandat reprezentantei țării noastre în CoRePer să voteze împotriva fostei șefe DNA, informează Hotnews.ro.
Prețul petrolului ar putea crește după atacurile cu drone împotriva unor unități de producție din Arabia Saudită
Preţurile petrolului ar putea creşte cu până la 10 dolari pe baril după mai multe atacuri cu drone care au avut loc sâmbătă împotriva unităţi majore de producţie a ţiţeiului din Arabia Saudită, care au obligat regatul să reducă producţia la jumătate, relatează CNBC.
Exploatarea lucrătorilor și mafia, plăgile agriculturii italiene
Lucrători exploataţi, prost remuneraţi şi care muncesc în condiţii deplorabile: aceasta este faţa obscură a agriculturii italiene, asupra căreia cade şi umbra mafiei, comentează vineri France Presse.
Un român a fost asasinat la comandă în miezul zilei în Costa Rica | Video
Un român, originar din Oradea, a fost asasinat pe o stradă din Alajuelita, în timp ce se plimba alături de un fotomodel local.
Europarlamentarul Mircea Hava va lua „în custodie” 60 de aleși locali din Alba
În perioada 2-4 noiembrie, 60 de aleși locali din județul Alba se vor afla la Bruxelles, unde vor fi „luați în custodie” de europarlamentarii Mircea Hava și Rareș Bogdan. Anunțul a fost făcut de fostul primar de Alba Iulia, Mircea hava, pe contul său de Facebook.
Economist german: Un Brexit fără acord ar fi preferabil unei noi amânări
Șeful Institutului german de cercetare economică (DIW), Marcel Fratzscher (foto), a declarat vineri că ar prefera ca Marea Britanie să părăsească UE fără acord decât ca blocul comunitar să acorde o nouă amânare, relatează dpa.








