Trei boxeri legitimaţi la CS Unirea Alba Iulia, Potra Andrei, Bolca Iohann (ambii la tineret) şi Bolca George Sebastian (la juniori), au fost selecţionaţi la loturile naţionale lărgite, ce vor participa la competiţii internaţionale, respectiv Campionatele Europene şi Mondiale din 2018, informează clubul.
Sport
Gică Hagi dezamăgit de România felicită guvernul maghiar
Din postura de campion al Ligii 1 şi investitor al unei sume impresionante în academia de fotbal de la Ovidiu, Gică Hagi şi-a îndreptat atenţia spre autorităţile din România, pe care le-a criticat pentru modul în care se raportează la sportul de performanţă.
Becali l-a făcut praf pe Mihai Stoica după scandalul din club: „Mi-e ruşine de el”. „E drogat şi scandalagiu”
Gigi Becali a reacţionat din nou după ce Mihai Stoica a fost implicat într-o bătaie în club, în urmă cu două seri. De această dată, cuvintele finanţatorul FCSB-ului au fost mult mai dure faţă de prima sa intervenţie.
De la Cluj Arena și Sala Polivalentă, la bijuteria din Bănie
Noul stadion „Ion Oblemenco” are ceva în comun atât cu Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, cât și cu Cluj Arena, și anume consorțiul de firme care s-a ocupat de aceste bijuterii. Con-A, compania sibiană de construcții care a realizat două mari infrastructuri în Cluj, a început să fie un punct de […]
Clubul Sportiv Unirea Alba Iulia, medaliat cu aur la Campionatul Național de 10 kilometri Marș
Clubul Sportiv (CS) Unirea a fost medaliat cu aur la Campionatul Național de 10 kilometri Marș, proba pe echipe, feminin senioare, datorită rezultatelor bune obținute de sportivele Ana Veronica Rodean, Roxana Panța și Georgiana Cornelia Jid.
Unirea Alba Iulia a pierdut în fața clujenilor de la Universitatea
Unirea Alba Iulia a pierdut duminică partida disputată în campionat cu FC Universitatea Cluj.
Șase sportivi legitimați la CS Unirea Alba Iulia, premiați la Turneul Internațional de Judo Mureșul CIS Gaz
Șase sportivi legitimați la Clubul Sportiv (CS) Unirea Alba Iulia s-au clasat, sâmbătă, pe locurile I, II și III, la Turneul Internațional de Judo Mureșul CIS Gaz, competiție desfășurată pe mai multe categorii de vârstă, de la Under 9 până la Under 13.
Simona Halep vs Caroline Garcia, de la ora 14:30
Simona Halep debuteaza luni la Turneul Campionilor, competitie unde s-a calificat pentru al patrulea an consecutiv. Cap de serie numarul unu, Simona o intalneste pe Caroline Garcia (favorita 8), sportiva care a invins-o recent in finala turneului de la Beijing. Meciul va fi in direct pe Digisport 2 si LiveText […]
Doi sportivi de la CS Unirea Alba Iulia, medaliați cu argint la Campionatele Europene de Powerlifting
Doi sportivi legitimați la Clubul Sportiv Unirea Alba Iulia, Ovidiu Pănăzan și Laurențiu Avram, au obținut medalia de argint la Campionatele Europene de Powerlifting, la proba împins din culcat, singura din cadrul competiției.
Iohannis își mărturisește pasiunea pentru golf, un „sport nobil”
Preşedintele Klaus Iohannis a participat sâmbătă, lângă Alba Iulia, la inaugurarea oficială a celui mai mare resort de golf din România, o investiţie privată despre care şeful statului a apreciat că este „unică” în ţara noastră şi prin care România „ajunge pe harta golfului mondial”.








