Liderul ALDE Alba, Ioan Lazăr, a opinat, joi, într-o conferinţă de presă, că, în 2020, ALDE va fi principalul partid de dreapta, iar PSD va fi principalul adversar politic al acestuia.
Alte știri
Retrospectiva anului 2017 în Alba, realizată de Agerpres
Cele mai vechi icoane datate şi rarităţi bibliofile din Transilvania pot fi admirate din acest an de public, odată cu deschiderea la Alba Iulia a Complexului Museikon, în 2017 fiind reinaugurat Palatul Cultural din Blaj, printr-un proiect care a primit premiul Europa Nostra al UE. În acest an s-a înregistrat […]
Vânzările de maşini electrice şi hibrid au crescut, în România, cu peste 125%, în primele 11 luni
Vânzările de autovehicule ecologice (hibride şi electrice 100%) noi au crescut, în primele 11 luni ale anului, cu 125,8% faţă de intervalul similar din 2016, până la 2.356 de unităţi, relevă statistica Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Autoturisme (APIA), consultată de Agerpres.
Zece superstiții de Crăciun
Magia sărbătorilor aduce cu sine şi o serie de credințe populare care s-au perpetuat în timp, deşi multe dintre acestea nu au și un corespondent în realitatea cotidiană.
Mihai Lucan voia să fie protejat de un sistem format din procurori, poliţie şi SRI
Procurorii au descoperit asupra medicului Mihai Lucan, în seara în care a fost audiat la sediul DIICOT, un jurnal în care acesta avea notat că fosta sa avocată trebuia să facă pentru a-l proteja un sistem relaţional format din procurori, judecători și angajați SRI, dar și detalii din viața procurorului […]
Un clujean a blocat mocănița. Şi-a parcat maşina pe calea ferată
Un clujean a reușit să facă „parcarea anului”, blocând trenul Mocănița.
Chirurgul Mihai Lucan, cercetat pentru delapidare, câștiga un milion de euro anual
Medicul Mihai Lucan este cercetat sub control judiciar într-un dosar de delapidare cu un prejudiciu de peste un milion de euro.
Ghid alimentar de la nutriţionistul Nicolae Hâncu. Cuvântul magic de sărbători este „cumpătare”
Nutriţioniştii recomandă ca în Seara de Crăciun şi în zilele de sărbători care urmează oamenii să fie cumpătaţi în consumarea preparatelor culinare şi a băuturilor alcoolice, la fel cum recomandă şi consumarea produselor tradiţionale din carne de porc în locul celor pe bază de ouă.
Obiceiuri și superstiții în Ajunul Crăciunului la români
Ziua Crăciunului se bucură de o pregătire specială încă din ziua premergătoare acestei sărbători, numită Ajunul Crăciunului (24 decembrie). La sate, îndeosebi, sunt păstrate mult mai bine tradițiile acesteia.
Un tânăr a murit şi alţi doi au fost răniţi, după ce maşina în care se aflau s-a răsturnat într-o râpă
Un tânăr a murit şi alţi doi sunt răniţi, după ce maşina în care se aflau s-a răsturnat într-o râpă, în noaptea de vineri spre sâmbătă, şi s-a izbit de arbori, în Munţii Apuseni. Pasagerii au declarat că şoferul a fugit, iar poliţiştii îl caută.








