Sportivii, antrenorii și colaboratorii Clubului Sportiv „Unirea” Alba Iulia au fost premiați, luni, la Hotel Cetate din localitate, în cadrul evenimentului „Gala Laureații Sportului 2017”, anunță clubul.
Alte știri
Peste jumătate dintre locuitorii de la oraș vor cheltui între 1.000 și 3.000 de lei de sărbători
Mai mult de jumătate dintre locuitorii din mediul urban vor cheltui, cu ocazia sărbătorilor din acest an, sume cuprinse între 1.000 şi 3.000 de lei, iar peste un sfert vor aloca o sumă mai mică de 1.000 de lei, arată rezultatele unui studiu de specialitate, dat publicităţii marţi.
Programul european Tispol-Alcohol „lovește” și în Alba
În săptămâna trecută, poliţiştii din Alba au testat peste 1.400 de conducători auto, privind consumul de alcool, în cadrul unei acţiuni ce a vizat creşterea siguranţei rutiere. Poliţiştii au depistat 17 conducători auto ce conduceau sub influenţa alcoolului.
Câte zile libere vom avea de Crăciun, Revelion şi în 2018
Veste bună pentru toţi angajaţii: vom avea patru zile libere de Crăciun 2017 şi patru de Revelion.
Ministrul Bodog despre ancheta în cazul femeii care a murit la spitalul din Alba Iulia: „Foarte multe disfuncționalități”
Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a declarat luni că ancheta în cazul femeii care a murit la spitalul din Alba Iulia din cauza lipsei imunoglobulinei, aflată în curs de desfăşurare, arată „foarte multe disfuncţionalităţi” în ceea ce priveşte modul în care au acţionat reprezentanţii spitalului.
Dezvăluiri ale procurorilor despre Revoluţia din decembrie 1989: Au existat trei tentative de asasinare a cuplului Ceauşescu, înainte de execuţie
În cadrul Dosarului Revoluţiei, procurorii au declarat, luni, că au înregistrat avansări în anchetă, fiind clarificate împrejurările legate de fuga cuplului Ceauşescu din decembrie 1989, dar şi cele legate de declanşarea şi efectuarea diversiunii militare, aceasta fiind cauza numeroaselor decese.
Proiect iniţiat de mai mulţi deputaţi PSD care modifică o lege anticorupţie: Faptele de corupţie în urma cărora se obţin foloase necuvenite pentru alţii, dezincriminate
Mai mulţi deputaţi PSD au iniţiat un proiect de lege prin care se propune ca faptele de corupţie în urma cărora se obţin foloase necuvenite pentru pentru alţii să nu mai fie incriminate, motivând că „o asemenea abordare nu are legătură cu realitatea”. Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.78/2000 […]
„Revoluția fiscală” | Cei care nu-și plătesc taxele la stat riscă pedeapsa cu închisoarea
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul de hotărâre prin care cei care nu plătesc taxele la stat, atât companiile, cât şi persoanele fizice, începând de la impozitul pe salariu, CAS şi alte taxe, sunt pasibile de închisoare.
Preotul Necula: „Nu sunt dezamăgit de politicieni, că nu m-am amăgit niciodată”
România are nevoie în 2018 de un an înţelept „mai mult decât orice”, susţine preotul Constantin Necula, consilier misionar-pastoral şi de imagine al Mitropoliei Ardealului.
Gripa sezonieră provoacă anual circa 650.000 de decese la nivel mondial
Gripa sezonieră provoacă anual între 291.000 și 646.000 de decese la nivel mondial, conform unei analize a datelor prelevate din 47 de țări.








