Marți, 15 octombrie, un bărbat de 78 de ani din Alba Iulia care circula cu o bicicletă pe drumul dintre Șard și Micești, s-a dezechilibrat și s-a răsturnat lovindu-se de un autoturism condus, în aceeași direcție, de un bărbat de 31 de ani, din Alba Iulia.
Alte știri
Ordin de restricție împotriva concubinului
Polițiștii din Alba Iulia au emis un ordin de protecție provizoriu față de un bărbat care și-a agresat concubina. Pe de-asupra, bărbatul este cercetat penal pentru violență în familie, informează Inspectoratul de Poliție al Județului Alba.
Un bărbat din Jidvei a urcat băut la volan și intrat într-un autobuz
Marți, 15 octombrie, în jurul orei 15,30, pe strada Unirii din localitatea Jidvei, un bărbat de 50 de ani, din comuna Jidvei, a pierdut controlul asupra autoturismului pe care îl conducea și a pătruns pe contrasens unde a intrat în coliziune cu un autobuz condus regulamentar.
Ministrul Răzvan Cuc v rea minuni pe ultimii metri
Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat marţi seară, în comuna Biharia, că este „un moment istoric” pe şantierul Autostrăzii Transilvania, sectorul scurt, în lungime de 5,35 kilometri, finalizat deja pe patru kilometri până la primul strat de asfalt.
Campania „Noi donăm, noi salvăm” a ajuns la a treia ediție
Pe parcursul lunii octombrie se desfășoară cea de-a treia ediție a campaniei „Noi donăm, noi salvăm” – inițiată de Spitalul Județean de Urgență (SJU) Alba Iulia – în cadrul căreia personalul medical donează sânge pentru a ajuta Centrul de Transfuzie Sanguină.
Sebeș: Proiecție de film cu „Între Chin și Amin” despre Fenomenul Pitești
Sâmbătă, 19 octombrie 2019, începând cu ora 19, Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș va găzdui premiera filmului „Între Chin și Amin”, producție independentă realizată de regizorul Toma Enache și dedicată realității brutale a Fenomenului Pitești.
Peste 33.000 de doze de vaccin antigripal pentru județul Alba
Direcția de Sănătate Publică (DSP) Alba primește, de la Ministerul Sănătății, în acest sezon, în patru tranșe, 33.030 de doze de vaccin împotriva gripei, care vor ajunge, în mare parte, la medicii de familie pentru imunizarea populației, dar și în spitale pentru personalul medical.
Președintele Iohannis la desemnat pe Ludovic Orban premier
Preşedintele Klaus Iohannis l-a desemnat marţi pe liderul PNL, Ludovic Orban, în funcţia de prim-ministru.
Coșul minim de consum lunar pentru un trai decent, element de fundamentare a politicilor salariale
Camera Deputaților a adoptat, marți, proiectul de lege inițiat de deputatul clujean Adrian Dohotaru, conform căruia coșul lunar pentru un trai minim decent reprezintă principalul element de fundamentare a salariului minim pe economie și a politicilor salariale.
Ultimele ecouri ale bocetelor de mort se mai aud prin satele transilvane
Anica Bulz, Ileana Bulz și Catrina Cilian sunt doar o parte din femeile generației lor care au cântat la morți. Astăzi, în Romuli, tradiția este tot mai rar practicată, iar femeile nu-și fac speranțe că bocetul va mai fi auzit vreodată.








