Luni, 19 februarie, polițiștii și jandarmii din județul Alba au continuat acțiunile, în sistem integrat, pentru combaterea faptelor de natură penală și contravențională și pentru prevenirea incidentelor care ar putea afecta liniștea cetățenilor din județ, informează Inspectoratul de Poliție Județean Alba.
Etichetă: abateri contravenționale
Acțiune pentru creșterea siguranței publice, organizată în municipiul Sebeș
Joi, 15 iunie, polițiștii din Sebeș au organizat, pe raza de competență, o acțiune de creștere a siguranței publice și prevenire a faptelor de natură penală sau contravențională, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Alba.
Taximetriștii din Teiuș, verificați de inspectorii ITM și Poliție
Polițiștii și reprezentanții ITM au verificat peste 40 de autovehicule, în cadrul unei acțiuni ce a avut ca scop creșterea siguranței circulației cu taxiurile precum și verificarea modului în care este respectată legislația din domeniu.
Alcoolul la volan a făcut șapte dosare penale în doar două zile
Douăzeci și cinci de şoferi au fost depistaţi, la sfârșitul săptămânii trecute, conducând sub influenţa alcoolului, informează Inspectoratul de Poliție Județean Alba. Șapte dintre ei s-au ales cu dosare penale, iar faţă de 18 a fost luată măsura sancţionării contravenţionale.
Minivacanța de Sfântă Maria a trecut fără evenimente dramatice în Alba
În minivacanța de Sfânta Maria nu au fost înregistrate incidente grave, informează Inspectoratul de Poliție al Județului Alba.
Poliția rutieră: Acțiune de verificare a transportului de marfă și persoane
Poliţiştii rutieri din judeţul Alba au verificat 104 autovehicule destinate transportului public de persoane şi 287 de autovehicule de transport marfă, iar pentru abateri constatate au aplicat 140 de amenzi, în valoare de peste 34.800 lei.








