Moţii din Apuseni ar putea avea doar în câţiva ani locuinţele racordate la reţeaua de gaz metan, subiectul urmând să fie abordat în cadrul unei întâlniri pe care premierul Viorica Dăncilă o va avea în octombrie-noiembrie la Cîmpeni cu primarii din zonă.
Etichetă: Călin Andreș
„Arborele anului 2019 în România”. Platanul din Cîmpeni, ciuntit cu drujba de anagajații Primăriei
Platanul din Cîmpeni, copacul care a câştigat competiţia „Arborele anului 2019 în România” şi a participat la concursul organizat la nivel european, a fost tăiat de către angajații Primăriei din localitate.
După 38 de ani. Barajul Mihoeşti a fost inaugurat oficial
Barajul Mihoeşti, din apropierea oraşului Cîmpeni, a fost inaugurat oficial vineri, în prezenţa ministrului Apelor şi Pădurilor, Ioan Deneş, la 38 de ani de la debutul lucrărilor şi la 22 de ani de la începutul transformării sale din acumulare nepermanentă în acumulare permanentă.








