Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană a primit sâmbătă titlul de Doctor Honoris Causa al Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara, prilej cu care a ținut un discurs privind viitorului României. Discursul a subliniat importanța inovației, a leadership-ului transformator și a unei viziuni clare pentru viitorul națiunii.
Etichetă: discurs
Ministrul Vasile Dîncu, elevilor militari: „O școală ușoară înseamnă o viață grea”
Ministrul Apărării Naționale, Vasile Dîncu, le-a transmis, joi, elevilor și absolvenților Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia să nu intre în capcana celor care susțin că școala nu mai este importantă, demnitarul opinând, totodată, că trăim o criză a valorilor în care, uneori, succesul buticarului poate să-l eclipseze pe cel al absolventului șef de promoție.
Papa Francisc, adresându-se românilor: „Vin între voi pentru a merge împreună”
Sanctitatea Sa Papa Francisc a afirmat, într-un mesaj înaintea vizitei sale în România, difuzat marţi seară în exclusivitate de TVR, că vine între români pentru a „merge împreună”.
Un discurs al deputatului Florin Roman a adunat 1.200.000 de vizualizări pe Facebook
Un discurs susținut în Parlament în data de 4 septembrie de deputatul PNL de Alba Fortin Roman a adunat 1,2 milioane de vizualizări.








