Dosarul cu șină a fost interzis, iar instituțiile publice nu vor mai avea voie să ceară copii ale avizelor sau documentelor care au fost emise de către alte instituții publice. Prevederile sunt parte dintr-o lege inițiată de parlamentarii PNL, promulgată în ianuarie 2023 și care a intrat în vigoare pe 4 iulie 2023.
Etichetă: dosar cu șină
Ministrul Burduja promite că, din iulie, funcționarii care mai solicită dosar cu șină vor fi cercetați disciplinar
Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Sebastian Burduja, a declarat vineri, la Alba Iulia, că, din luna iulie, funcționarii care solicită cetățenilor copii după acte emise de instituții ale statului român sau dosar cu șină vor putea fi cercetați disciplinar.








