Etichetă: Parlamentul European

Politică

Europarlamentarul Dacian Cioloș: „Suntem tratați ca cetățeni de mâna a doua pentru că aceasta este calitatea politicienilor noștri”

Europarlamentarul Dacian Cioloș afirmă, în replică la publicarea deciziei admiterii parțiale în spațiul Schengen, că demnitatea României nu era obiect de negociere și că „suntem tratați ca cetățeni de mâna a doua pentru că aceasta este calitatea politicienilor noștri” din Consiliul UE.

Politică

Mișcări politice verzi din România și Nicu Ștefănuță, mesaj către europarlamentarii români: Susțineți legea UE privind refacerea naturii! (CP)

Europarlamentarul Nicu Ștefănuță (grupul Verzilor/ALE) a inițiat, împreună cu lideri și reprezentanți ai mișcării verzi din România, o scrisoare deschisă către membrii români ai Parlamentului European prin care cere ca aceștia să voteze, pe 12 iulie, în favoarea Legii Uniunii Europene privind restaurarea naturii.

Administrație Economie Politică

Europarlamentarul Daniel Buda, la Jucu: „Agraria aduce an de an, în întâmpinarea fermierilor soluții adaptate pentru o agricultură performantă de care avem cu toții nevoie!”

Europarlamentarul Daniel Buda a participat, la sfârșitul săptămânii trecute, la Târgul Internațional de Agricultură Agraria, a cărei ediție s-a desfășurat în acest an în localitatea Jucu. Potrivit eurodeputatului clujean, evenimentul este unul emblematic pentru agricultura europeană.