Elevii din Alba au avut parte de lecții de siguranță alături de pompieri, în „Săptămâna Verde”. Subunitățile de intervenție ale ISU Alba au fost animate, în ultima săptămână, de vizitele elevilor implicați în programul educațional „Săptămâna Verde”, oferindu-le acestora ocazia de a descoperi îndeaproape activitatea salvatorilor. Copiii au avut oportunitatea […]
Etichetă: sediu
Crucea Roșie Română Filiala Alba construiește un nou sediu pentru Serviciul de Ambulanță, cu sprijinul companiei Star Assembly
Ceremonia de lansare a avut loc la Alba Iulia, în prezența reprezentanților Crucii Roșii și ai companiei germane, momentul simbolic fiind marcat prin integrarea unor roți dințate în structura de beton – un gest cu valoare emblematică pentru colaborarea solidă dintre cele două entități.
Sediu nou pentru Ambulanța Crucii Roșii filiala Alba
Noul sediu va avea impact direct asupra eficienței intervențiilor ambulanțelor, îmbunătățind logistica, siguranța personalului și capacitatea Crucii Roșii de reacție în situații de criză.
USR Cugir și-a inaugurat sediul
Sâmbată, membrii USR Cugir au organizat inaugurarea sediului din localitate al formațiunii politice, informează filiala printr-un comunicat de presă.











