Hackerii etici (White Hackers), care se ocupă cu găsirea vulnerabilităţilor în reţelele organizaţiilor, au câştigat în 2019 aproape 40 de milioane de dolari în recompense, iar această meserie devine, din ce în ce mai mult, o modalitate de suplimentare a veniturilor pentru aceste persoane.
Etichetă: venituri
Guvernul vrea să șteargă datorii la CASS în valoare de un miliard de lei
Viorica Dăncilă i-a cerut ministrului Finanțelor, Eugen Teodorovici, să ia măsuri în ceea ce privește deciziile de impunere emise recent de ANAF pentru anii 2014-2017, sugerând chiar o amnistie fiscală pentru cei aflați în situația în care au primit „plicurile” de la Fisc.
Penitenciarul Aiud raportează venituri de peste 2,4 mil. lei în 2018
Deţinuţii aflaţi în custodia Penitenciarului Aiud care au optat anul trecut să muncească au lucrat îndeosebi pentru o firmă specializată în fabricarea încălţămintei, veniturile totale realizate din contractele de prestări servicii încheiate în 2018 de închisoarea din Alba ridicându-se la peste 2,4 milioane de lei.
Tudorel Toader, pensie uriaşă: 27.000/lună. Majoritatea pensionarilor nu
Potrivit declarației de avere pe care și-a făcut-o publică, ministrul Justiţiei are o situaţie materială de invidiat. Tudorel Toader a obţinut, anul trecut, 327.000 de lei din pensii. Acest lucru înseamnă că a avut o pensie de peste 27.000 de lei pe lună.








