Social

Incendiu la mănăstirea Râmeț. Focul a cuprins magazia de lemne

Pompierii militari din Alba Iulia intervin joi după-amiaza pentru stingerea unui incendiu izbucnit la magazia de lemne a mănăstirii Râmeț, care se manifestă generalizat pe o suprafață de 500 de metri pătrați.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Alba, Detaşamentul de Pompieri Alba Iulia acționează, cu două autospeciale cu apă şi spumă, pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la magazia cu lemne a lăcaşului de cult.

„Incendiul este localizat şi se manifestă generalizat pe o suprafață de aproximativ 500 de metri pătrați. La fața locului s-a deplasat şi Grupa Operativă, împreună cu prim-adjunctul inspectorului-şef”, au transmis cei de la ISU Alba.

Este cel de-al doilea incendiu care se produce în ultimul an la mănăstirea Râmeț, cel mai vechi aşezământ monahal ortodox din Transilvania.

În iulie 2019, focul a cuprins o suprafață de 400 de metri din acoperișul clădirii de chilii. Incendiul a fost lichidat atunci după aproximativ 14 ore de intervenție a peste 100 de pompieri.

One Comment

  1. Pingback: Poliția l-a descoperit pe cel care a provocat incendiul de la Mănăstirea Râmeț – Ziarul Mesagerul de Alba

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.