Administrație

Timp de 16 ani, a primit o pensie mai mică decât avea dreptul. Drept reparație, a primit diferența pe doar trei ani!

Timp de 16 ani, Ana Bîrloncea, o femeie din satul Tăuni, a primit o altă pensie, mai mică decât cea care i se cuvenea legal. Totul din cauza unui funcţionar care a trecut în sistem un cod greşit, scrie Digi24.ro.

Ana Bîrloncea din Tăuni a aflat cu surprindere că statul ar fi trebuit să-i dea mult mai mulți bani, dar – culmea – acum nu poate…

Șefa respectivului angajat al statului spune că nu are timp să verifice tot ce fac oamenii din subordinea sa și dă vina tot pe pensionară că nu a venit să sesizeze eroarea. Între timp femeia a aflat că nu își va mai putea recupera niciodată toți banii care i se cuveneau și pe care nu i-a primit din vina statului român și a funcționarilor lui.

Potrivit Digi24.ro, greșeala își are originea în anul 2002, când Ana Bîrloncea s-a pensionat anticipat. Doi ani mai târziu, femeia a împlinit vârsta legală de pensionare și a depune un nou dosar la Casa Județeană de Pensii Alba. Solicitarea i-a fost aprobată, iar funcționarul care s-a ocupat de dosar i-a emis noua decizie de pensionare – de data aceasta, de pensionare pentru limită de vârstă. Doar că, din neatenție sau din incompetență, acesta a introdus în baza de date un cod greșit. Așa că, timp de 16 ani, femeia a continuat să încaseze pensia anticipată, adică o sumă semnificativ mai mică decât cea care i se cuvenea.

Neregula a fost descoperită, printre multe altele, în urmă cu câteva luni, după un control făcut la Casa Județeană de Pensii Alba de către Casa Națională de Pensii. Directorul Alexandru Retegan a fost demis.

În locul lui Retegan, director al Casei de Pensii Alba a fost numită Cornelia Miclea. Ea recunoaște că problema există şi că angajații instituției, care s-au ocupat de dosarul Anei Bîrloncea, au făcut o mare greșeală.

Între timp, funcţionarul care s-a ocupat de dosar a murit, astfel că, acum, nimeni nu mai poate fi tras la răspundere.

În 2002, la pensionarea anticipată, pensia Anei Bîrloncea a fost de 400 de lei. A crescut până anul acesta la 704 lei. Dacă ar fi luat pensia calculată corect, ar trebuit să ia cu vreo 40 de lei pe lună mai mult. Poate că multora le pare o nimica toată, dar 40 de lei în plus pe lună la o pensie de 700 de lei chiar înseamnă ceva. Iar, în 16 ani, înseamnă 7.300 de lei, bani care i se cuveneau femeii, dar pe care ea nu i-a primit pentru că, la un moment dat, un funcționar a greșit. Teoretic, sunt bani pe care statul îi datorează Anei Bîrloncea.

Pentru ea, 7.300 de lei ar fi fost o adevărată avere. După ce au descoperit greșeala și au recalculat, funcționarii i-au înapoiat doar 1.202 lei din cei 7.300. Aceasta, pentru că legea nu permite să i se restituie decât banii pe trei ani în urmă şi nu pe toţi cei 16 ani.

Ana Bîrloncea nu a zis nimic pentru că nu a știut că primește o altă pensie decât cea care i se cuvenea legal. În plus, a mărturisit ea, experiența cu funcționarii de la Casa de Pensii a fost una pe care nu și-ar dori să o retrăiască. „De zece ori am fost până la Alba, că toate hârtiile mi le-or pierdut. Aia de acolo nu am prins-o, că dacă o prindeam, tot părul din cap îi smulgeam”, a spus femeia reporterului Digi 24 Tv.

PUBLICITATE

One Comment

  1. Pingback: Cazul Bîrloncea produce efecte. Florin Roman a depus un amendament la Legea pensiilor – Ziarul Mesagerul de Alba

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.