Vinirile de jidvei a fost din nou premiate cu o medalie de aur şi sinsi de argint la cea mai importantă competitive anuală de la Viena. AWC Vienna este considerată cea mai mare competiție de vinuri din lume recunoscută oficial. La această care s-au înscris peste 12.000 de vinuri din […]
Lună: septembrie 2017
Previziuni pe cursul valutar: 4,62 lei pentru un euro la sfârșitul anului și 4,7 lei în 2018
Economistul șef al BCR, Horia Braun arată că în ciuda unui curs de schimb stabil, leul s-a depreciat în ultimele luni, deprecierea reală fiind chiar mai mare decât cea scriptică, din cauza inflației care a fost negativă.
Ilie Carabulea, condamnat în iunie la 5 ani de închisoare, ar putea fi eliberat condiționat
Omul de afaceri Ilie Carabulea, condamnat în iunie la cinci ani de închisoare în dosarul ASF-Carpatica, ar putea fi eliberat condiționat după trei luni de detenție în Penitenciarul Aiud, scrie Mesagerul de Sibiu.
La semimaratonul din Cetate, doi kenyeni s-au rătăcit, au alergat în plus, dar tot au câștigat
La competiţia de atletism pe teren accidentat desfășurată la Alba-Iulia s-au remarcat doi kenieni care, deşi s-au rătăcit şi au alergat în plus câţiva kilometri, tot au reuşit să câştige maratonul, informează Știrile Protv.
Recolta de toamnă e mai slabă ca anii trecuți. Care sunt prețurile în Alba Iulia
În Alba de exemplu, recolta nu a fost la fel de bogată că în alţi ani, dar tarabele gospodarilor s-au umplut în acest weekend şi oferta este variată, informează Știrile Protv.
Ministerul Economiei anunță „listarea a 10% din Hidroelectrica”, într-o primă fază
Ministerul Economiei intenționează să listeze 10% din Hidroelectrica, într-o primă fază, urmată alte cinci procente, a informat sâmbătă, la Alba iulia, Toma Petcu. ministrul Economiei.
Funcționar public de la OIR POSDRU Alba, găsit în stare de incompatibilitate de ANI
Agenția Națională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate în cazul unui funcționar public în cadrul OIR POSDRU Regiunea Centru Alba Iulia, informează agenția.
Alunul și alunul micorizat pentru trufe, culturi tot mai preferate de fermieri
Alunul începe să fie, ținând cont de profitabilitate și că este puțin pretențios, o cultură preferată de cât mai mulți fermieri din Alba, existând, de exemplu, în județ o plantație întinsă pe 40 de hectare, scrie agerpres.ro.
Autostrada meșterului Manole. Constructorul lotului 4 din A10 spune că poate să-l finalizeze anul acesta
În ciuda unei alunecări de teren importante apărute pe traseul lotul 4 din Autostrada A10 Sebeș-Turda, construit de compania Porr, constructorul continuă să își asume termenul de finalizare a lucrărilor în acest an.
Sevil Shhaideh, audiată la DNA în calitate de suspect într-un dosar de corupţie
Sevil Shhaideh, vicepremier si ministru al Dezvoltarii Regionale, s-a prezentat vineri dimineata la sediul DNA. Ea nu a precizat motivul pentru care a fost chemata de procurorii anticoruptie.








