Primarii oraşelor şi comunelor din Munţii Apuseni au semnat un memoriu pe care îl vor înainta premierului Mihai Tudose, căruia îi aduc în atenţie „starea precară” a celor trei drumuri naţionale care tranzitează zona, a anunţat joi primarul din Cîmpeni, Ioan Călin Andreş.
Lună: septembrie 2017
Sala Unirii intră în reabilitare în această toamnă
Sala Unirii, clădirea care a găzduit ședința Marii Adunări Naționale ce a hotărât Unirea Transilvaniei cu România, va intra în reabilitare la sfârșitul lunii octombrie, a anunțat, joi, administratorul public al județului Alba, Dan Popescu.
Patru scandalagii din Hopârta au ajuns în arestul poliției
Poliţiştii au reţinut, miercuri, patru tineri din comuna Hopîrta care au tulburat liniştea publică şi şi-au aplicat reciproc lovituri, informează Inspectoratul de Poliție Alba.
Vremea se răceşte în toată ţara, temperaturile vor fi mai reduse decât de obicei în această perioadă
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare de răcire a vremii si intensificări temporare ale vântului, valabilă de joi, ora 10.00, pană vineri, ora 20.00.
350.000 de conexiuni de comunicatii au fost afectate de furtuni
Orange, Vodafone, Telekom Mobile (fostul Cosmote) si RCS&RDS au raportat catre arbitrul telecom disfunctionalitati ale serviciilor de comunicatii electronice in urma fenomenelor extreme din vestul si nordul Romaniei, a comunicat joi pentru HotNews.ro autoritatea de reglementare in comunicatii (ANCOM).
Prim bilanț al pagubelor provocate de vremea rea din noaptea de miercuri spre joi
În urma ploilor căzute şi a vântului puternic din cursul zilei de miercuri şi din timpul nopţii, au fost înregistrate efecte de vreme rea în Capitală şi în 38 de localităţi din 15 judeţe.
Consiliul Local Alba Iulia va lua în dezbatere majorarea tarifelor pentru serviciile funerare
Consiliului Local al municipiului Alba Iulia va lua în dezbatere, în ședința din 26 septembrie, noile tarife propuse de Administratorii Cimitirului Municipal pentru serviciile funebre prestate.
Maşini avariate şi acoperişuri de bloc distruse duminică în Alba Iulia
Poliția Rutieră Alba Iulia a primit informări de la 41 de proprietari de maşini că le-au fost avariate autovehiculele în urma vijeliei înregistrate duminică în Alba Iulia.
Gheorghe Ștefan va fi eliberat condiționat
Fostul primar al orașului Piatra Neamț Gheorghe Ștefan va fi eliberat condiționat după ce a executat mai mult de o treime din pedeapsa de trei ani și șase luni de detenție.
Cod portocaliu de ploi în 5 județe, până joi dimineață; Cod galben de furtuni în restul țării
Administrația Națională de Meteorologie a emis, miercuri, o avertizare Cod portocaliu de ploi însemnate cantitativ și instabilitate atmosferică deosebit de accentuată pentru județele Dâmbovița, Prahova, Buzău, Vrancea și Bacău, valabilă de la ora 16.








