Centrul Cultural Clujean organizează, în 24 septembrie, la Cluj Arena din Cluj-Napoca, prima ediție a „Conferinței de Bune Practici în Administrația Locală”.
Lună: septembrie 2017
„Pinalti”, fostul primar al oraşului Piatra Neamţ, ar putea afla astăzi dacă va fi eliberat condiţionat
Fostul primar din Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, condamnat la închisoare în dosarul Microsoft, ar putea afla miercuri dacă va fi eliberat condiţionat. Decizia va fi luată de Tribunalul Prahova şi va fi definitivă.
Imigranţi sirieni su încercat să intre în România cu o barcă pe Dunăre
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Piscu Vechi din Dolj au prins nouă sirieni care au încercat să intre ilegal în ţară, ajutaţi de un bulgar, care i-a trecut fluviul Dunărea cu o ambarcaţiune cu motor, anunţă Poliţia de Frontieră.
Cardurile, ATM-urile și POS-urile Bancpost nu vor funcționa în noaptea de sâmbătă spre duminică
Cardurile, ATM-urile și POS-urile Bancpost nu vor funcționa în noaptea de sâmbătă spre duminică (22/23 septembrie 2017), în intervalul orar 22:00 – 8:00 a.m., pe fondul unor lucrări de îmbunătățire la sistemul informatic, au transmis miercuri reprezentanții Bancpost. Banca recomandă clientilor să efectueze operațiunile necesare înainte de perioada menționată, pentru […]
Tânără din Alba Iulia, reținută de polițiști pentru furturi de poșete
Poliţiştii din Alba Iulia au reţinut o tânără din localitate, bănuită că ar fi comis două furturi de poşete, informează Inspectoratul de Poliție Alba.
Alertă meteo de furtuni în aproape toată ţara, începând din această seară
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, marţi, o informare de ploi torenţiale, valabilă de marţi de la ora 17.00 până joi la ora 23.00, în aproape toată ţara.
Mitropolia Ardealului a acordat „un nou termen de judecată” în cazul Pomohaci
Mitropolia Ardealului a acordat, marţi, un nou termen de judecată pentru 5 octombrie în cazul fostului preot Cristian Pomohaci, se arată într-un comunicat al Mitropoliei Ardealului.
Farmec are unul dintre cele mai puternice şi valoroase portofolii multibrand, cu 2 mărci în top 5 branduri româneşti (P)
Farmec, cel mai important producător român de cosmetice, este singura companie prezentă cu 2 branduri în primele 5 poziţii ale Topului „100 cele mai puternice branduri românești”, realizat de Revista BIZ şi Unlock Market Research.
ADR Centru anunță că gradul de contractare pe domeniul reabilitării patrimoniului cultural depășește 110%
Agenţia pentru Dezvoltare Regională (ADR) Centru a realizat un grad de contractare de peste 110% pe una din priorităţile POR 2014-2020 ce vizează revitalizarea patrimoniului cultural.
Elevii contestă noul calendar al Bacalaureatului
Consiliul Naţional al Elevilor, împreună cu Uniunea Liceenilor Maghiari, dezaprobă modificarea făcută de către Ministerul Educației în Calendarul examenului de Bacalaureat național din 2018, scrie Monitorul de Cluj.








