Beneficiile administrării unei doze mici de aspirină zilnic în cazul persoanelor vârstnice care speră astfel să-şi menţină un timp mai îndelungat starea de sănătate sunt limitate, arată un nou studiu la care au participat peste 19.000 de persoane, potrivit Press Association.
Lună: septembrie 2018
Întâlnire a liderilor PSD din Ardeal, pe tema scrisorii prin care se cere demisia lui Liviu Dragnea
Preşedintele PSD Cluj, deputatul Horia Nasra, a declarat miercuri, că liderii PSD din organizaţiile judeţene din Ardeal vor avea o reuniune pentru a adopta un punct de vedere apropiat în privinţa scrisorii prin care se cere demisia liderului formaţiunii, Liviu Dragnea.
Incident bizar pe străzile Albei Iulia. Șofer haotic oprit de ceilalți participanți la trafic
Un şofer a fost surprins, miercuri, în centrul oraşului Alba Iulia, de alţi participanţi la trafic, conducând în zig-zag, trecând pe culoarea roşie a semaforului şi intrând pe contrasens, fiind oprit de aceştia după ce i-au blocat drumul şi i-au spart un geam, potrivit imaginilor postate pe o reţea de […]
Trei lideri ai PSD au semnat o scrisoare prin care cer „demisia imediată” a lui Dragnea
Lideri ai PSD au semnat o scrisoare deschisă prin care cer „demisia imediată” a lui Liviu Dragnea din funcţiile de preşedinte al PSD şi al Camerei Deputaţilor şi asigurarea interimatului la conducerea partidului de premierul Viorica Dăncilă, care este preşedinte executiv, informează Agerpres.
Botoșănean pripășit prin Sebeș, arestat pentru furt
Poliţiştii din Sebeş l-au reţinut pe un bărbat care locuieşte, fără forme legale, în municipiul Sebeş, după ce acesta a sustras geanta unei femei. Persoana în cauză își are domiciliul în judeţul Botoşani.
Tiberiu Ușeriu și Sonja Braun vor participa la a doua ediție al ultramaratonului Apuseni Ultra Race
La sfârșitul acestei săptămâni, în perioada 21-23 septembrie, va avea loc a doua ediție a cele mai dificile competiții de maraton organizate în România, Apuseni Ultra Race.
În 19 septembrie este „Ziua europeană fără persoane decedate în accidente rutiere”
Organizația Polițiilor Rutiere din Europa – TisPol realizează și în cursul anului 2018 Proiectul Edward, destinat conștientizării tuturor categoriilor de participanți la traficul rutier cu privire la riscurile la care se expun în situația în care nu respectă normele rutiere.
După ce pe 10 august au bătut manifestanții la București, jandarmii au golit un hotel de pe litoral pentru a se distra
Cupa Jandarmeriei la fotbal pe plajă, ediția 2018, a fost organizată de Asociația Internațională a Polițiștilor – Secția Română între 5 și 9 septembrie, la Jupiter.
Ce cred experții despre referendumul din octombrie. Despre riscuri și instrumente de diversiune
Profesor şi director al Centrului pentru Studii Democratice la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj, Gabriel Bădescu, crede că referendumul privind familia este parte a unei serii de evenimente publice care riscă să adâncească diviziuni în interiorul societăţii.
Primarul Mircea Hava ironizeaeă deschiderea unui restaurant KFC în Alba Iulia
KFC ar intenţiona să deschidă un restaurant la Alba Iulia primarul din Alba Iulia, Mircea Hava, răspunde pe Facebook celor care sunt interesaţi de deschiderea unui restaurant KFC în oraş.








