Rude ale celor şapte episcopi martiri care vor fi beatificaţi duminică de către Papa Francisc se vor afla pe Câmpia Libertăţii, alături de zecile de mii de pelerini aşteptaţi la eveniment.
Lună: mai 2019
Cum comentează Administrația Parcului Natural Apuseni distrugerea zonei Padiș
Defrișările distrug zona turistică Padiș în timp ce turiștilor le este interzis accesul, scrie monitorulcj.ro.
Sebeș. Copilul pianist Carl Filtsch a fost omagiat în orașul natal
O personalitate importantă a muzicii romantice din secolul al XIX-lea, elevul preferat al lui Frederic Chopin, pianistul Carl Filtsch, este omagiat la acest sfârşit de săptămână printr-o serie de evenimente care au loc în oraşul său natal, Sebeş.
Părinții vor zi liberă când se închid școlile
Peste 5.000 de părinți au semnat o petiție care cere ca în zilele când sunt închise unitățile de învățământ din cauza unor evenimente la zi, să primească și părinții liber astfel încât să poată să își supravegheze copiii. Cei care au inițiat petiția spun că o astfel de măsură ar […]
Vizita Papei Francisc la Blaj impune un protocol de securitate de cel mai înalt grad
Mitropolia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, a anunţat, joi, că pelerinii şi locuitorii din Blaj îl vor putea saluta şi vedea pe Papa Francisc, duminică, în trei locuri din municipiu, dar că prezenţa Sfântului Părinte la Blaj impune un protocol de securitate de cel mai înalt grad.
Secretarul Primăriei Aiud a ieșit la pensie
Joi, secretarul Primăriei municipiului Aiud a ieșit la pensie, după 38 de ani de activitate în serviciul public.
Două grinzi prăbușite și un accident de muncă lângă Teiuș, pe șantierul autostrăzii
Două grinzi de pe traseul viitoarei Autostrăzi Sebeș – Turda s-au prăbușit, la o lucrare situată în apropierea orașului Teius, rănind ușor un muncitor.
Consiliul Local Aiud a aprobat finanțarea sărbătoririi Zilei Internaționale a Copilului
Proiectul de hotărâre privind sărbătorirea Zilei Internaționale a Copilului și la Aiud a fost aprobat de Consiliul Local Aiud în ședința ordinară de joi, fiind alocate fonduri pentru organizarea sărbătoririi zilei, sâmbătă, 1 iunie 2019, între orele 11 – 14, în Parcul Municipal Aiud.
27.3 milioane de lei pentru noul liceu tehnologic din Sebeș
Joi, primarul municipiului Sebeș, Dorin Nistor, a semnat, la sediul ADR Centru din Alba Iulia, alături de directorul general al instituției, Simion Crețu, un contractul prin care municipiul atrage cea mai mare finanțare nerambursabilă de până acum, în valoare de 27,3 milioane de lei.
O metodă unică de renunţare la fumat este testată la Târgu Mureș
Uun grup de profesori şi studenţi de la Disciplina Igienă din cadrul Universităţii de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie (UMFST) din Târgu Mureş a lansat, de Ziua Mondială Fără Tutun, un program-pilot de prevenire şi stopare a fumatului, prin implicarea farmaciştilor. „Considerăm că prevenirea iniţierii fumatului şi promovarea renunţării precoce […]








