Polițiștii din Vințu de Jos au emis un ordin de protecție provizoriu împotriva unui bărbat care și-a agresat soția și a determinat-o să plece de acasă, împreună cu cei doi copii minori. Polițiștii l-au îndepărtat din locuință și i-au interzis să se apropie de familia sa.
Lună: iunie 2019
Atacuri cibernetice. SRI precizează: Nu era spitalul din Tg. Cărbunești, ci unul din Alba
Cele patru unităţi medicale afectate de ransomware-ul BadRabbit 4 sunt spitalele „Victor Babeș” din Capitală, precum şi din Huşi, Dorohoi şi Alba, au precizat reprezentanţii SRI.
Evaluarea Naţională continuă cu proba la Matematică
Absolvenţii de clasa a VIII-a susţin, joi, proba scrisă la Matematică din cadrul Evaluării Naţionale, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației Naționale (MEN).
Profesorul de religie care a lăsat însărcinată o elevă a demisionat din învățământ
O minoră de la o casă de tip familial din Alba a rămas însărcinată cu un profesor de religie, cei doi, deveniţi între timp părinţi, având miercuri programare la Starea Civilă din cadrul Primăriei Sebeş pentru recunoaşterea paternităţii copilului.
Proiecție specială a filmului „Parking” la Aiud
Filmul „Parking” în regia lui Tudor Giurgiu va avea o proiecție specială în municipiul Aiud, informează Primăria orașului.
Papa a transmis Cardinalului Lucian mulţumirea „profundă” pentru primire
Papa Francisc a transmis, printr-o scrisoare trimisă Cardinalului Lucian Mureşan, Arhiepiscop Major al Bisericii Greco-Catolice, mulţumirea profundă pentru „primirea cordială” şi pentru „atenţia” cu care a fost pregătită vizita sa la Blaj.
Peste 100 de concurenți, la etapa finală a competiției „Cel mai puternic pompier”
Peste 100 de angajaţi ai inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă din întreaga ţară se întrec, timp de două zile, la Alba Iulia, pentru titlul de „Cel mai puternic pompier”, competiţie desfăşurată în Piaţa Toboşarului din Cetatea Alba Carolina.
Aiud. „Ziua Rozelor” va avea loc în 29 iunie
Devenit tradiție, evenimentul „Ziua Rozelor” se va desfășura, în acest an, sâmbătă, 29 iunie 2019, în Parcul din incinta Liceului Tehnologic Agricol „Alexandru Borza” din Ciumbrud, anunță Primăria municipiului Aiud.
Evaluarea Națională. Cum să nu greșești la matematică – sfaturi practice de la profesorul Sorin Borodi
Examenul de matematică de la Evaluarea Națională este, de regulă, o piatră de încercare mai grea decât proba de la limba română pentru elevi, potrivit rezultatelor din ultimii ani, scrie EduPedu.ro.
Scandal la liceu. O elevă din Arieșeni ar fi rămas gravidă cu profesorul de religie
Este scandal în comuna Arieşeni, judeţul Alba, după ce vestea că profesorul de religie ar fi tatăl unei foste eleve s-a răspândit în comunitate. Autorităţile spun că deşi nu există o adresă oficială, dascălul ar fi primit rezultatul pozitiv al testului de paternitate.








