Cel mai important eveniment de golf din România, turneul Theodora Pro Am, dotat cu premii totale în valoare de 15.000 de euro şi la care s-au înscris 72 de jucători, din care 18 profesionişti PGA, va avea loc de miercuri până sâmbătă pe cel mai mare resort de golf din […]
Lună: iulie 2019
Dosarele de pe rolul instanțelor din Alba, Hunedoara și Sibiu, accesibile online părților
Aplicaţia „Dosarul electronic” este disponibilă, de luni, la toate instanţele din Alba, Hunedoara şi Sibiu.
Liberalul Voicu Paul este primarul interimar al municipiului Alba Iulia
Liberalul Voicu Paul este noul edil al municipiului Alba Iulia, acesta fiind viceprimarul ales luni, de Consiliul Local, să preia atribuţiile ce-i sunt conferite prin lege primarului, după ce Mircea Hava a demisionat din funcţie ca urmare a câştigării unui mandat de europarlamentar.
Carmen Dan a demisionat din funcția de ministru de Interne
Carmen Dan a anunţat luni că a demisionat din funcţia de ministru al Afacerilor Interne.
Ministrul Transporturilor a fost implicat într-un accident rutier luni dimineața
Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a fost implicat luni dimineaţa într-un accident rutier, informează ministerul de resort, care precizează, însă, că demnitarul nu se afla la volan în momentul producerii evenimentului rutier.
Cod galben de viituri în orele următoare. Este avertizat și județul Alba
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, luni, o atenţionare Cod galben de inundaţii, valabilă pe râuri din cinci judeţe situate în Transilvania şi Oltenia.
Mitropolia Greco-Catolică din Blaj mișcă inerția birocratică cu ajutorul justiției
Mitropolia Greco-Catolică din Blaj a primit de la Curtea de Apel Alba Iulia o decizie prin care Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România este obligată să soluționeze o cerere formulată încă din anul 2003.
Elevii care au picat Bacalaureatul se pot înscrie de azi pentru sesiunea din toamnă
Înscrierile pentru cea de-a doua sesiune a examenului de Bacalaureat 2019 încep luni şi durează o săptămână.
Atenție șoferi! Polițele RCA se vor scumpi din toamnă
Poliţele RCA s-ar putea scumpi cu aproximativ 10% din toamnă, deoarece valoarea actuală nu poate acoperi costul reparaţiilor.
Bărbatul care și-a pierdut familia din cauza furtunii din Grecia a ajuns în România. În ce stare este
Bărbatul care şi-a pierdut soţia şi fiul de 8 ani în urma furtunii din Grecia, a ajuns, duminică dimineaţă, la Cluj-Napoca, şi a fost internat la UPU.








