Investițiile străine directe au scăzut în primele nouă luni din 2019 cu circa 6,26% față de perioada similară a anului trecut, la 4,237 miliarde de euro, conform datelor publicate miercuri de Banca Națională a României.
Lună: noiembrie 2019
Sportivii CS Unirea Alba Iulia, pe primele locuri la Campionatul Național de Powerlifting
Sportivii CS Unirea Alba Iulia, pregătiți de antrenorul Ovidiu Pănăzan, au ocupat primele locuri la Campionatul Național de Powerlifting Împins din Culcat, la Juniori și Seniori, iar clubul a obținut astfel locul 1 în clasamentul pe echipe, la distanță mare față de ocupantul locului secund.
Vasile Sârb a devenit membru al Photographic Society of America
Vasile Sârb, coordonatorul Clasei de Fotografie din cadrul Școlii de Arte și Meșteșuguri, a devenit membru al Photographic Society of America, informează Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba.
ANCOM raportează peste 6,1 milioane de numere de telefon portate în 11 ani
„În cei 11 ani de la lansarea portabilității, peste 6,1 milioane de utilizatori și-au portat numărul de telefon”, a anunțat Sorin Grindeanu, președintele ANCOM.
Un tânăr băut a accidentat mortal un pieton. Cum a încercat să mintă polițiștii
Un bărbat dintr-un sat de lângă Blaj a murit la scurt timp după ce fost lovit de o mașină condusă de un tânăr, din aceeași localitate, care conducea un autoturism neînmatriculat și, totodată, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, a informat, marți, Inspectoratul de Poliţie Județean (IPJ) Alba.
Lucrările la autostrada Sebeș – Turda, sistate temporar, la Oarda de Jos, de instanță
Tribunalul Alba a dispus încetarea temporară a executării lucrărilor la autostrada Sebeş – Turda la punctul de lucru Oarda de Jos, până la montarea în regim de urgenţă a unor panouri fonoabsorbante în zona unei case de către CNAIR şi firmele care construiesc drumul.
Bărbat mort după ce camionul său a fost lovit de tren
Șoferul unui camion a murit după ce vehiculul pe care îl conducea a fost lovit, marți dimineața, de un tren de pasageri pe raza localității Beldiu, între orașele Teiuș și Aiud, un pasager din garnitură suferind un traumatism cranio-cerebral minor și alți trei, atacuri de panică.
Cod galben de ceață densă în Alba
Mai multe localităţi din judeţele Alba și Harghita se află marţi dimineaţa sub Cod galben de ceaţă densă şi vizibilitate redusă, iar pentru zona de munte a judeţelor Gorj şi Vâlcea a fost emisă o avertizare de vânt puternic. Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), până la ora 11, în […]
Ziua Națională. Care va fi programul „Festivalului de România”
Un program cu ceremonii militare, spectacole de reconstituire istorică, expoziții, concerte, spectacole de teatru, lansări de carte și multe alte evenimente, a fost pregătit în cadrul „Festivalului de România”, denumirea sub care se desfășoară manifestările organizate de Ziua Națională.
Eveniment comemorativ de Ziua Veteranilor, la mormântul unui militar căzut în Afganistan
Un militar căzut în Afganistan în timpul desfăşurării unei misiuni specifice forţelor speciale, sublocotenentul post mortem Vasile Claudiu Popa (foto dreapta), a fost comemorat luni, în Cimitirul Eroilor din Alba Iulia, de Ziua Veteranilor din teatrele de operaţii.








