Autor: Mesagerul de Alba

Cultura

Patru volume semnate de George Banu, dar și „Durerea. Dincolo de teatru”, de Octavian Saiu, și „Antologia pieselor prezentate în secțiunea spectacole-lectură”, la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu

Lansările de carte, una dintre cele mai importante secțiuni ale Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, reunesc, și cu prilejul celei de-a XXVIII-a ediții, nume importante din domeniu, autori ai unor opere larg apreciate. Volume dedicate artelor spectacolului, mărturii sau antologii vor fi lansate la FITS, în perioada 20-29 august 2021.

Cultura

Serbările Naționale de la Țebea se vor desfășura fără tradiționalul spectacol de muzică populară

Serbările Naționale de la Țebea, dedicate memoriei lui Avram Iancu, se vor desfășura în acest an pe data de 12 septembrie, însă spectacolul tradițional de muzică populară a fost scos din program din cauza măsurilor sanitare în vigoare, a precizat vineri președintele Consiliului Județean (CJ) Hunedoara, Laurențiu Nistor.

Cultura

Expoziții de pictură, gravură, „Chimonoul întâlnește ia” și „Desene în spatele scenei, de Helmut Stürmer și Silviu Purcărete”, la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu

Publicul prezent la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu are bucuria să descopere, în perioada 20-29 august 2021, o varietate de evenimente speciale, expoziții, lansări de carte, conferințe care îmbogățesc programul ediției din acest an, alături de tradiționalele spectacole de teatru, dans, muzică, operă, acrobații sau parade.