Directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Sorin Scarlat, a făcut în cursul zilei de sâmbătă, 8 februarie, o vizită inopinată pe șantierele autostrăzii Sebeș-Turda, inspectând stadiul lucrărilor pe Loturile 1 și 2.
Autor: Redacția
USR și PLUS anunță că se îndreaptă către fuziune
Comitetul Politic al USR şi Consiliul Naţional PLUS au mandatat birourile naţionale să demareze pregătirea procesului şi condiţiilor de fuziune, anunţă Alianţa USR PLUS prin intermediul unui comunicat de presă remis sâmbătă.
16.000 de elevi sunt afectați de suspendarea cursurilor din cauza gripei
Suspendarea parţială sau integrală a cursurilor în mai multe unităţi de învăţământ din ţară din cauza gripei afectează, în prezent, 16.063 de elevi, a anunţat, vineri, Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC), care a precizat că această cifră nu reprezintă numărul copiilor bolnavi.
Epidemia de gripă scurtează pentru un timp programul de vizită la SJU Alba
Programul de vizită de la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Alba Iulia a fost redus, măsura fiind luată în contextul epidemiei de gripă şi a creşterii numărului de pacienţi cu simptome respiratorii de la nivelul judeţului, potrivit unui comunicat transmis vineri de instituție.
Șureanu. Pentru prima dată în această iarnă sunt funcționale toate pârtiile
Toate cele zece pârtii de la Şureanu, din Munții Sebeșului, sunt funcționale la acest sfârșit de săptămână, o premieră în acest sezon rece, în care ninsorile au fost deficitare chiar și la 2.000 de metri altitudine unde este amplasat domeniul schiabil.
Magistrații Tribunalului Alba își mențin protestul. Ei vor continua să amâne cauzele
Judecătorii Tribunalului Alba au decis vineri, în majoritate, menţinerea protestului prin suspendarea activităţii de judecată pe perioadă nedeterminată, prin amânarea cauzelor, cu excepţia celor urgente, potrivit unui comunicat transmis Agerpres.
Florin Roman acuză boicotul social democrat din Parlament
Liderul deputaţilor liberali, Florin Roman, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că, săptămâna viitoare, PNL va ataca la Curtea Constituţională hotărârea prin care s-a stabilit structura Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor pentru noua sesiune parlamentară.
Leul s-a apreciat vineri față de moneda europeană, dar s-a depreciat față de dolarul american
Leul s-a apreciat uşor vineri în raport cu euro, care a fost cotat de Banca Naţională a României la 4,7642 de lei, în scădere cu 0,09 bani (-0,02%) faţă de ziua precedentă, când cotaţia a fost de 4,7651 de lei.
Sebeș. Proiectul de buget pentru anul 2020, în dezbatere publică
Proiectul privind bugetul municipiului Sebeș aferent anului 2020 este în dezbatere publică în vederea înaintării spre votul Consiliului Local al municipiului Sebeș, în ședința publică din data de 20 februarie 2020, informează Primăria locală.
Razie polițienească la Blaj, cu ghinion pentru șoferi. Au fost reținute 13 permise de conducere
Poliţiştii din Blaj au organizat joi o „acţiune cu efective suplimentare” în municipiu şi pe raza localităţilor rurale arondate, informează Inspectoratul de Poliție al Județului Alba.








