Rezultatul testelor ADN efectuate de INML indică faptul că, în proporţie de 99%, oasele găsite în casa lui Gheorghe Dincă aparţin fetei de 15 ani, Alexandra Măceşanu, au declarat surse judiciare pentru Agerpres.
Autor: Redacția
Daniel Breaz, noul ministrul al Educaţiei, nu e nici el mai breaz ca Abramburica
Senatorul PSD Daniel Breaz este noul ministru al Educaţiei după ce Ecaterina Andronescu a fost demisă de Viorica Dăncilă.
Oasele ridicate din casa lui Dincă aparţin unei fete de 15 – 17 ani
Fragmentele osoase ridicate din casa lui Gheorghe Dincă din Caracal aparţin unei fete cu vârsta de 15 – 17 ani, arată rezultatele expertizei antropologice realizate de Institutul Naţional de Medicină Legală, potrivit unor surse din INML.
Delgaz Grid anunță că luni, 5 august, sistează alimentarea cu gaze naturale în Petrești
Delgaz Grid a finalizat o parte a unei lucrări de investiţii, în localitatea Petreşti. Lucrarea a constat în înlocuirea conductelor şi branşamentelor gaze naturale pe o lungime de aproximativ 1,3 kilometri.
Ministrul Educaţiei a fost demis de premierul Dăncilă. Breaz, propus interimar
Premierul Viorica Dăncilă a anunţat că a demis-o, vineri, pe Ecaterina Andronescu din funcţia de ministru al Educaţiei, pentru declaraţiile „profund greşite” făcute recent de aceasta într-o emisiune televizată.
Avertizare pentru cei care pleacă în Grecia: Temperaturi ridicate, caniculare, pe întreg teritoriul țării
Ministerul de Externe avertizează românii care se află sau călătoresc în Grecia pe 2 august că temperaturile vor fi ridicate, caniculare, pe întreg teritoriul ţării.
În cazul de la Caracal, ancheta va fi efectuată de șefi din DIICOT
Trei procurori din DIICOT – Structura Centrală se vor ocupa de ancheta în dosarul de la Caracal, sub coordonarea procurorului-şef Felix Bănilă.
Adolescentă de 17 ani este dată dispărută. Polițiștii fac apel la sprijinul populației
O tânără de 17 ani din Alba Iulia este dată dispărută, după ce a plecat de acasă în seara zilei de 31 iulie şi nu a mai revenit, poliţiştii făcând apel la populaţie pentru a-i sprijini în căutarea minorei.
Argeșean reținut de polițiștii din Sebeș pentru furt din autovehicule
Polițiștii din Sebeș l-au reținut pe un bărbat din județul Argeș, pe care-l bănuiesc că ar fi furat bani și documente de la persoane aflate într-o parcate a autostrăzii A1, în dreptul localității Pianu.
CS Unirea Alba Iulia a obținut patru medalii la Campionatul Național de Marș
Clubul Sportiv (CS) Unirea Alba Iulia a obținut, miercuri, la Campionatele Naționale de Marș de la Pitești, în proba de 20 de kilometri, patru medalii, între care două de aur, la individual, prin sportiva Ana Rodean și pe echipe.








