La sfârşitul anului trecut, lungimea totală a autostrăzilor a fost de 763 de kilometri, în creştere cu 16 kilometri faţă de totalul din 2017, care fusese de 747 de kilometri, reiese din datele transmise miercuri de Institutul Naţional de Statistică.
Autor: Redacția
A murit academicianul Dinu C. Giurescu
Academicianul Dinu C. Giurescu a murit marţi, la vârsta de 91 de ani, după o lungă şi grea suferinţă.
Membru activ al PSD Alba, dezamăgit de partid „mai rău decât în cele mai urâte vise”
Un fost candidat la Consiliul Local al municipiului Alba s-a supărat pe Partidul pe listele căruia a candidat. Eugen Avramescu, de profesie maistru militar de aviație, a publicat pe pagina sa de Facebook o scrisoare prin care își exprimă dezamăgirea față de lipsa de democrație din propriul partid.
ROBOR la trei luni „sare” la 2,28%, cel mai mare nivel din ultimii trei ani și jumătate
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor în lei cu dobânda variabilă, a urcat marţi pe piaţa interbancară la nivelul de 2,28%, de la 2,22% cât era luni, fiind cel mai mare nivel din ultimii trei ani şi jumătate, reiese din datele Băncii Naţionale […]
Fostul preşedinte american George H.W. Bush a fost spitalizat, la o zi după funeraliile soţiei sale
Fostul preşedinte american a fost spitalizat la o zi după funeraliile soţiei sale, Barbara, a anuţat, marţi, Jim McGrath, purtătorul de cuvânt al familiei Bush, informează site-ul postului CNN.
Blăjean condamnat pentru trafic de droguri de mare risc, prins în Ilfov
Un bărbat din Blaj care se sustrăgea executării unei pedepse de 11 ani de închisoare, pentru trafic de droguri de mare risc în formă continuată, dat în urmărire internaţională, a fost depistat luni în Ilfov de poliţiştii din Alba, a informat Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR).
Florin Roman anunță depunerea unei moțiuni simple împotriva ministrului Sănătății
Liberalii depun luni moţiunea simplă împotriva ministrului Sănătăţii, Sorina Pintea, a anunţat deputatul PNL Florin Roman. „Astăzi (luni – nota red.) depunem moţiunea simplă îndreptată împotriva ministrului Sănătăţii prin care cerem demiterea doamnei Pintea. În opinia PNL, doamna Pintea, cea care a năşit regulamentul de sporuri şi hotărârea de Guvern, […]
Ducesa de Cambridge, soția prințului William, a născut un băiat
Ducesa de Cambridge, soţia prinţului William al Marii Britanii, a născut luni într-o clinică din Londra un băiat, al treilea copil al cuplului princiar, au anunţat reprezentanţii serviciului de presă de la Palatul Kensington, citaţi de Reuters şi Press Association.
Site-ul CNAIR nu este funcţional, din cauza unui atac cibernetic
Site-ul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) nu poate fi accesat la ora transmiterii acestei ştiri, fiind ţinta unui atac cibernetic, a declarat, luni, pentru Agerpres, Alin Şerbănescu, purtătorul de cuvânt al companiei.
Accidentul de la Viișoara face „victime colaterale”: firmele care îi angajaseră pe muncitori la negru
Firma din Cugir pentru care lucrau fără forme legale de angajare cele zece victime din microbuzul care, în noaptea de 4 spre 5 aprilie, a căzut într-un canal al râului Bistriţa, pe raza judeţului Neamţ, a fost amendată cu 100.000 de lei de către ITM Alba, pentru muncă nedeclarată.








