Ziua Drapelului Național este celebrată, la Sebeș, vineri, 26 iunie 2020, printr-o inițiativă culturală a Muzeului Municipal „Ioan Raica” Sebeș, care marchează debutul proiectului „exponatul lunii”, menit să valorifice și să promoveze în rândul comunității locale patrimoniul muzeal.
Autor: Redacția
„O otravă care te poate omorî”. Mitropolitul Streza îndeamnă credincioșii să se protejeze de coronavirus
Mitropolitul Ardealului, ÎPS Laurențiu Streza, îi îndeamnă pe credincioși să renunțe la frică, dar să respecte regulile de protecție împotriva noului coronavirus, despre care spune că este o boală invizibilă, ca o „otravă care te poate omorî și o poți da și altora”.
Doi bărbați din Roșia Montană și-au jefuit o vecină de telefon
Polițiștii din Abrud au reținut doi bărbați, tată și fiu, care, în timpul unui conflict avut cu membrii unei alte familii, ar fi amenințat, lovit și i-ar fi sustras telefonul unei femei, informează Inspectoratul de Poliție Județean Alba.
„WiFi 4 EU”. Primarul Teiușului a semnat ordinul de începere a lucrărilor
Orașul Teius a obținut o finanțare în valoare de 15.000 de euro, pentru instalarea unei rețele de internet wireless gratuit, informează Primăria orașului Teiuș.
Locuințe modulare pentru sinistrații din Sânmiclăuș
Persoanele din localitatea Sânmiclăuş, ale căror locuinţe au fost avariate sau distruse de inundaţii, vor fi mutate în zece containere modulare, aceasta urmând să fie predate în cursul zilei de vineri, informează Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Alba.
Când vor avea loc alegerile locale ? Guvernul a aprobat data stabilită
Alegerile locale în România au fost decalate din cauza pandemiei de coronavirus și vor fi organizate în toamnă.
Șase gospodării din Dobra au fost afectate de o viitură
Șase gospodării din localitatea Dobra au fost afectate, joi, de o viitură și pentru decolmatarea și extragerea apei din gospodării intervin Garda de intervenție Sebeș, Detașamentul de Pompieri Alba Iulia și SVSU Şugag.
Mai mulți apicultori din Alba și Hunedoara au fost înșelați de un băimărean
Un băimărean de 31 de ani a fost reținut de polițiști și este cercetat penal, după ce a înșelat mai mulți apicultori din județele Alba și Hunedoara, prejudiciindu-i cu peste 230.000 de lei, a informat, joi, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Alba.
O nouă campanie de fraudă se desfășoară pe Facebook. Ce este phishing-ul și cum îl eviți?
O nouă campanie de phishing, care are ca țintă utilizatorii Facebook, se propagă pe Facebook, avertizează specialiștii.
Primarul Sebeșului s-a întâlnit cu premierul și cu ministrul de Finanțe
În cursul zilei de marți, 23 iunie, primarul municipiului Sebeș, Dorin Nistor, a solicitat o întâlnire de lucru premierului Ludovic Orban, cu scopul de a obține sprijin în realizarea unor proiecte de investiții în localitate.








