Secretar general al Primăriei municipiului Deva, Laura Sârbu, soțul acesteia, Hadrian Sârbu, angajat în cadrul Biroului Investitori Relații Externe, și administratorul unei societăți comerciale rămân în arest preventiv după ce Curtea de Apel Alba Iulia a respins, luni, contestațiile depuse de aceștia.
Administrație
Traian Berbeceanu este noul administrator public al municipiului Deva
Noul administrator public al municipiului Deva este, de luni, Traian Berbeceanu, fost prefect al Capitalei și fost șef al Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Alba, a anunțat luni, într-o conferință de presă, primarul orașului, Florin Oancea.
Consultare publică pentru realizarea strategiei de dezvoltare a Sebeșului în perioada 2021-2027
Municipiul Sebeș anunță debutul consultării publice pentru elaborarea strategiei de dezvoltare 2021-2027. Sebeșenii sunt invitați să completeze un chestionar, activitate care nu solicită mai mult de 3 minute.
Aiudenii, foarte aproape de natură. Municipiul are o accesibilitate excelentă spre zonele naturale
Bazele de date spațiale preluate dintr-un studiu al Băncii Mondiale arată faptul că majoritatea cetățenilor municipiului Aiud locuiesc la 5-10 minute față de zonele naturale, informează Primăria municipiului Aiud. Potrivit studiului citat de administrația Aiud, 38,9% din suprafața totală a UAT Aiud este formată din zone naturale. Este vorba de […]
Aiudean amendat cu o mie de lei pentru depozitarea ilegală a molozului
Un cetățean din Aiud s-a ales cu o amendă de o mie de lei după ce a fost surprins că a depozitat ilegal molozul rezultat din renovarea unei clădiri. Primăria municipiului le reamintește celor tentați să încerce o astfel de „rezolvare” că pot închiria un container special pentru transportul molozului.
Cugir. Continuă lucrările de reabilitare a străzilor Oituz din Cindeni și Morilor din Vinerea
Lucrările de reabilitare și modernizare a străzilor Oituz din Cindeni și Morilor din Vinerea continuă în ritm accelerat, anunță Primăria orașului Cugir.
Secretarul Primăriei Deva, soțul acesteia și un om de afaceri, arestați preventiv de Tribunalul Alba
Laura Sârbu, secretar general al Primăriei municipiului Deva, soțul acesteia, angajat în cadrul Biroului Investitori Relații Externe, și administratorul unei societăți comerciale au fost arestați preventiv joi de Tribunalul Alba, la propunerea Direcției Naționale Anticorupție.
Dezbatere privind dezvoltarea municipiului Alba Iulia în următorii zece ani
Primăria Alba Iulia anunță că organizează o dezbatere publică pentru realizarea Strategiei Integrate de Dezvoltare Urbană a municipiului.
KPMG a finalizat auditul comandat de Primăria Alba Iulia
Auditul extern comandat de către Primărie a fost finalizat, au informat reprezentanții companiei KPMG, urmând ca acesta să fie prezentat în cadrul ședinței Consiliului Local, în data de 30 martie.
Primarul Cristian Albu, în vizită la Cluj-Napoca. „Căutăm îndrumări să facem Abrudul să strălucească ca odinioară”
Primarul și viceprimarul orașului Abrud, Cristian Alexandru Albu și Sergiu Simina, au fost vineri la Cluj-Napoca, unde s-au întâlnit cu primarul municipiului, Emil Boc. Scopul vizitei a fost de a discuta cu edilul clujean despre modalități de atragere de fonduri europene.



