Opt furnizori asigură în Alba servicii de îngrijire medicale la domiciliu, număr în scădere cu şase faţă de anul 2017, potrivit unui material prezentat, marţi, în cadrul şedinţei Comisiei de Dialog Social Alba.
Administrație
Douăsprezece comune din Alba nu au medic de familie
Aproape o cincime din comunele din judeţul Alba nu au medic de familie, o situaţie deficitară înregistrându-se şi în câteva oraşe, unde numărul existent este mai mic decât cel necesar, potrivit unui material prezentat, marţi, în cadrul şedinţei Comisiei de Dialog Social Alba.
1,4 mil. € pentru ambulatoriul Spitalului din Sângeorgiu de Pădure
Ambulatoriul Spitalului din Sângeorgiu de Pădure, oraș cu peste 5.000 de locuitori din județul Mureș, va fi modernizat și extins printr-un proiect al cărui contract de finanțare a fost semnat marți, la Alba Iulia, de primarul Attila Zoltan Csibi și directorul general al (ADR) Centru, Simion Crețu.
Cugir. Sistemul de iluminat public, modernizat cu fonduri nerambursabile de peste 3,4 mil. €
Sistemul de iluminat public din Cugir va fi modernizat printr-un contract de finanțare în valoare totală de peste 16,4 milioane de lei, majoritatea fonduri nerambursabile, semnat de către primarul Adrian Teban și directorul Agenției pentru Dezvoltare Regională (ADR) Centru, Simion Crețu.
60.000 de oameni sunt așteptați anul acesta de 1 Decembrie la Alba Iulia
În jur de 60.000 de oameni sunt așteptați de 1 Decembrie la manifestările organizate de Ziua Națională în Alba Iulia, pentru care organizatorii au pregătit un program variat, derulat în cadrul „Festivalului de România”.
Sebeș. Pe strada Mihai Eminescu din Petrești se montează bordurile
Primarul municipiului Sebeș, Dorin Nistor, informează că lucrările de modernizare a străzii Mihai Eminescu din Petrești, localitate componentă a municipiului, au ajuns la stadiul de montare a bordurilor.
Ziua Națională. Care va fi programul „Festivalului de România”
Un program cu ceremonii militare, spectacole de reconstituire istorică, expoziții, concerte, spectacole de teatru, lansări de carte și multe alte evenimente, a fost pregătit în cadrul „Festivalului de România”, denumirea sub care se desfășoară manifestările organizate de Ziua Națională.
Un refugiu turistic va deveni sediul unei secții de votare din Apuseni
Un refugiu turistic este locul în care alegătorii dintr-un cătun și cinci sate izolate din sud-estul Munților Apuseni vor vota duminică în județul Alba, la alegerile prezidențiale.
Colecția Muzeului de Științele Naturii din Aiud, restituite Eparhiei Reformate din Ardeal
Curtea de Apel (CA) Alba Iulia a admis în parte o acțiune formulată de către Eparhia Reformată din Ardeal, instanța dispunând restituirea către aceasta a mai multor exponate din colecțiile aflate în prezent în patrimoniul Muzeului de Științele Naturii din Aiud.
Primăria Sebeș anunță scutiri de majorări pentru debitorii restanți la plata taxelor
Municipiului Sebeș informează contribuabilii, persoane fizice și juridice, că, prin Hotărârea Consiliului Local nr. 258 din data de 31 octombrie 2019, s-a aprobat acordarea unor facilități fiscale pentru contribuabilii care înregistrează debite restante la bugetul local.








