Moțiunea de cenzură intitulată „Guvernul Orban/PNL – privatizarea democrației românești”, inițiată de PSD, a fost adoptată, miercuri, de Parlament.
Cultura
Trotinetele electrice, interzise pe trotuar! Noi reguli pentru utilizatori
Trotinetele electrice vor circula doar pe pistele special amenajate.
Cod portocaliu de precipitații abundente în 9 județe, vânt și ninsori
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, marţi, o avertizare Cod portocaliu de precipitaţii abundente valabilă până la ora 23:00 în nouă judeţe din nord şi vest şi două atenţionări Cod galben de vânt şi ninsori viscolite ce vizează mai mult de jumătate din ţară.
Imagini rare surprinse în Munţii Piatra Craiului. O haită de lupi filmată în habitat natural
O haită de lupi a fost surprinsă în Munţii Piatra Craiului într-un decor spectaculos de iarnă.
Gafe din educație scoase la iveală. Pagube de peste 1,45 milioane lei Ministerului Educației
Editura Didactică și Pedagogică nu a livrat manuale pentru clasele I-VI în valoare de peste 1,45 milioane lei, în 2018, când era editură unică, deși erau prevăzute în contract, informează Curtea de Conturi a României într-un raport.
Cod galben de inundații în Transilvania. Avertismentul privește și râul Arieș
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o atenţionare Cod galben de inundaţii şi depăşiri ale Cotelor de atenţie, valabilă până la miezul nopţii în opt bazine hidrografice din Transilvania şi Crişana.
Date îngrijorătoare: A fost cel mai cald 1 februarie înregistrat în România până acum
Vremea este neobișnuit de caldă pentru începutul lunii februarie. Temperaturile pleacă de la 5 grade Celsius şi ajung chiar şi la 18 grade.
Guvernul reia procedura pentru înscrierea sitului Roșia Montană în Patrimoniul mondial UNESCO
Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, a anunțat, vineri, că Guvernul reia procedura pentru înscrierea sitului Roșia Montana în Patrimoniul mondial UNESCO.
Cutremur de 5,2 grade Richter produs vineri dimineața
Un cutremur cu magnitudinea de 5,2 grade pe scara Richter s-a produs vineri dimineaţa, la ora 3:26, în zona seismică Vrancea, judeţul Vrancea, la adâncimea de 121 de kilometri.
Patronatul Serviciilor Medicale Private: „Banii trebuie să urmeze pacientul!”
Patronatul Furnizorilor de Servicii Medicale Private (PALMED) a salutat miercuri propunerea de modificare a Legii sănătăţii propusă de Ministerul Sănătăţii şi a precizat că aceasta nu implică limitarea accesului la servicii medicale.








