Bosch, lider global în furnizarea de tehnologii şi servicii, a demarat lucrările de construcţie la o nouă clădire administrativă în cadrul fabricii din Blaj. La ceremonia oficială de aşezare a pietrei de temelie din 10 mai 2018 au fost prezenţi membri ai managementului companiei şi reprezentanţi ai autorităţilor locale.
Economie
Rata anuală a inflației a urcat la 5,2%, cel mai mare nivel din ultimii 5 ani
Rata anuală a inflaţiei, care măsoară evoluţia preţurilor de consum în ultimul an, a urcat în luna aprilie la 5,2%, cel mai înalt nivel din iunie 2013, când a fost 5,37%, potrivit datelor publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Proiectul „Pădurea de Mâine” continuă cu plantarea a peste 6.300 de puieți în Parcul Național Călimani
Pe 12 mai, proiectul „Pădurea de Mâine” a mobilizat aproape 600 de voluntari care au ajutat la reîmpădurirea cu 6.340 de puieți de molid, brad și larice pe o suprafață de 2 hectare de teren, situată în Parcul Național Călimani, pe raza localității Poiana Negrii, comuna Dorna Candrenilor.
BNR a decis majorarea ratei dobânzii de politică monetară la 2,5%, de la 2,25% pe an
Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a hotărât, luni, majorarea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 2,5% pe an, de la 2,25% pe an, începând cu data de 8 mai.
Cum se lucrează pe Autostrada Sebeș-Turda. Realitatea din teren este dezamăgitoare | VIDEO
Asociaţia Pro Infrastructură face un apel către CNAIR să ia măsuri pentru urgentarea emiterii deciziei de expropriere pentru terenurile suplimentare, astfel încât lucrările să meargă ceva mai repede decât arată imaginile surprinse în urmă cu două zile pe lotul 2 al Autostrăzii A10 Sebeş-Turda.
Culturile agricole. „Nu e totul pierdut”, afirmă un oficial al Ministerului Agriculturii
Secretarul de stat în Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) Daniel Botănoiu a apreciat, miercuri, la Alba Iulia, că deşi condiţiile climatice au fost atipice pentru această perioadă a anului, cu temperaturi de 35 de grade Celsius, nu sunt depreciate, deocamdată, fără cale de întoarcere culturile agricole.
Farmec a fost desemnată finalistă în cadrul proiectului Bursei de Valori București, „Made in Romania” (P)
Farmec, cel mai mare producător român de cosmetice, este unul dintre finaliștii competiției „Made in Romania”, proiect desfășurat de Bursa de Valori București.
Autostrada Transilvania. Ultimele evoluții pe lotul Iernut-Chețani | FOTO
Reprezentanţii Asociaţiei Pro Infrastructura vin cu noi imagini de pe şantierul unui lot al Autostrăzii A3 dintre Câmpia Turzii și Târgu Mureș. „Sâmbătă, 28.04.2018, un membru al comunității noastre a dat o fugă pe lotul Iernut-Chețani, parte din Autostrada A3 dintre Câmpia Turzii și Târgu Mureș. Constructorul (Astaldi) are un […]
Comisia Națională de Prognoză a revizuit în creștere proiecţia de inflație pentru 2018
Comisia Naţională de Prognoză a revizuit în creştere la 3,2%, de la 2,6%, proiecţia privind inflaţia la sfârşitul acestui an, în varianta de primăvară a Prognozei pe termen mediu 2018 – 2021, publicată vineri.
Renault, venituri de 13,16 miliarde de euro în T1, Dacia a raportat vânzări record
Veniturile Renault au crescut cu 0,2% în primul trimestru din 2018, uşor sub estimările analiştilor, deoarece producătorul auto francez a fost afectat de reducerea vânzărilor în India, China şi Coreea de Sud, şi de aprecierea euro, dar livrările brandului Dacia au ajuns la un nivel record, transmite Reuters.








