Vineri, 6 august, minerii își sărbătoresc Ziua, ocazie cu care conducerea Cupru Min le transmite tuturor minerilor mulțumiri „pentru munca lor dedicată”.
Economie
Cazul Cugir. Hava ripostează: „Nu e tocmai bine să flenduri tema privatizării industriei de armament”
Liderul liberalilor din Alba, europarlamentarul Mircea Hava, îl critică pe ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Claudiu Năsui, și îi transmite că „nu e tocmai bine să flenduri tema privatizării industriei de armament, fără o strategie clară”.
Combaterea furtului de lemne, concretizată în acest an în aproape 6.000 de dosare penale
Polițiștii au întocmit aproape 6.000 de dosare penale pentru circa 1.000 de persoane, în primele șase luni ale anului 2021, în cadrul acțiunilor pentru prevenirea și combaterea delictelor din domeniul transportului, depozitării, prelucrării și comercializării materialului lemnos.
Administratorii speciali de la Uzinei Mecanice și Fabrica de Arme Cugir au fost demiși
Administratorii speciali de la Uzinei Mecanice și Fabrica de Arme Cugir au fost „eliberați din funcție” de ministrul Economiei, Claudiu Năsui, care spune că acesta este momentul „să oprim jaful din banii contribuabilului”.
Un român membru al echipajului petrolierului Mercer Street, ucis într-un atac asupra navei în Marea Arabiei
Un român membru al echipajului petrolierului Mercer Street aflat în Marea Arabiei, în largul coastelor Omanului, a fost ucis într-un atac asupra navei, alături de un altul britanic, a anunțat vineri într-un comunicat compania israeliană Zodiac Maritime care administrează vasul, informează Reuters.
Deșeuri periculoase, indisponibilizate de polițiști în Șard
Peste 30.000 de litri de deșeuri periculoase au fost indisponibilizate de polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, în urma unui control la un agent economic dintr-o localitate de lângă Alba Iulia, informează vineri Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Alba.
Creștere majoră a numărului firmelor radiate în primele șase luni ale anului. Județul Alba, în fruntea plutonului „dezertorilor”
Numărul firmelor radiate la nivel național a crescut cu 41,54% în primul semestru din 2021, comparativ cu perioada similară a anului trecut, până la 32.565 radieri, conform statisticilor Oficiului Național al Registrului Comerțului.
Toate bretelele Nodului Rutier Sebeș care fac legătura între A1 și A10 au fost deschise circulației
Joi s-a deschis circulația rutieră pe breteaua 3 și 4 ale Nodului Rutier Sebeș, anunță Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), astfel că toate bretelele nodului au devenit funcționale.
Romsilva anunță că începe să doneze cei 500 de metri cubi de lemn celor afectați de inundațiile din Alba
Consiliul de Administrație al Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva a aprobat sprijinirea cu 500 metri cubi lemn de rășinoase pentru reconstrucția locuințelor afectate de inundațiile produse, recent, în mai multe localități din județul Alba, informează instituția într-un comunicat de presă.
Guvernul maghiar finanțează cu milioane de euro pe an un trust media din Transilvania
Asociația pentru Spațiul Media Transilvan a primit de la guvernul maghiar granturi în valoare de 20 de milioane de euro, în decurs de trei ani și jumătate. Proiectele promise de trust nu s-au concretizat însă.








