Valoarea totală a exporturilor realizate de Regiunea Centru în primul trimestru a scăzut cu peste 95 de milioane de euro față de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit unui comunicat transmis Agerpres de către Direcția Regională de Statistică (DRS) Alba. Astfel, în perioada ianuarie – martie s-au realizat exporturi în […]
Economie
Care este orașul cu cele mai scumpe locuințe din țară
Pandemia a afectat oamenii la nivel global din toate punctele de vedere, dar pe lângă sănătate, a afectat economia. Chiar dacă în unele domenii de activitate, virusul a trezit sentimentul de empatie în oameni, în alte domenii lucrurile au rămas la fel. Clujul nu-și pierde locul întâi în topul celor […]
Noi promisiuni. Ministrul Transporturilor: „Loturile 1 și 2 ale Autostrăzii Sebeș-Turda, gata până la sfârșitul lunii noiembrie”
Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a declarat că loturile 1 și 2 ale Autostrăzii Transilvania ar putea fi gata până la sfârșitul lunii noiembrie.
Funcționar de la Drumuri și Poduri, cercetat pentru luare de mită
Un funcționar de la Direcția Regională Drumuri şi Poduri (DRDP) Cluj – Secția Drumuri Naționale Alba este cercetat penal după ce ar fi primit o mită de 8.000 de lei de la o firmă care exploatează masă lemnoasă, pentru a deszăpezi un drum închis, facilitând astfel accesul utilajelor.
Constructorii de autostrăzi anunță că vor să angajeze sute de mii de muncitori
Asociația Română a Constructorilor de Autostrăzi, Ministerul Muncii și Protecției Sociale și Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă înființează o bursă a locurilor de muncă în domeniul construcțiilor – „Construim Împreună”.
Industria alimentară mondială pariază pe carnea de pui
Pesta porcină africană și pandemia de coronavirus lovesc producția de carne pentru moment însă nu vor putea opri expansiunea industriei în următorul deceniu, grație în mare parte apetitului lumii pentru carnea de pui.
Proiectatul pol de dezvoltare Brașov-Sibiu revine în atenția autorităților
Reluarea demersurilor pentru crearea unui pol de dezvoltare Brașov-Sibiu, întrerupte în ultima perioadă din cauza pandemiei, a fost una dintre temele discutate, vineri, de primarul municipiului Brașov, George Scripcaru, cu ambasadorul României în Germania, Emil Hurezeanu.
S-au înmulțit utilizatorii aplicației E.On Myline și activările facturii electronice
Numărul clienților E.On care apelează la soluțiile online oferite de companie a crescut semnificativ în ultimele luni, de la obținerea sau transmiterea de informații și documente, până la racordarea la sistemul de distribuție și efectuarea de plăți.
Banca Transilvania, Best Bank in Romania, titlu primit din partea Euromoney
Banca Transilvania a primit titlul Best Bank in Romania din partea publicației Euromoney pentru rezultatele din 2019. Profitabilitatea, creșterea echilibrată și baza solidă BT s-au numărat printre indicatorii apreciați de Euromoney.
Cum să furi un milion. Cuplu din Alba Iulia reținut pentru delapidare
Doi soți din Alba Iulia au fost reținuți de polițişti pentru că şi-ar fi însuşit peste 1 milion de lei prin comiterea unor fapte de delapidare, înşelăciune, fals şi alte infracțiuni şi, de asemenea, ar fi încercat şi să obțină, în mod fraudulos, peste 2,6 milioane de lei, prin falsificarea […]










