Joi, 2 februarie, între orele 9 și 14, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Blaj au organizat, în comuna Crăciunelu de Jos, o acțiune de creștere a siguranței publice și prevenire a faptelor de natură penală sau contravențională.
Social
Au luat foc deșeurile de pe șanțul cetății din Alba Iulia
Deșeurile aruncate în șanțul cetății din municipiului Alba Iulia au luat foc în după-amiaza zilei de joi, fiind necesară intervenția pompierilor pentru localizarea și stingerea incendiului, a anunțat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Alba.
Ordin de protecție provizoriu și dosar penal pentru violență în familie
Miercuri, 1 februarie, în jurul orei 24, Poliția Municipiului Alba Iulia a fost sesizată, prin 112, de către o femeie de 31 de ani, din Alba Iulia, cu privire la faptul că a fost agresată de soț.
Bărbat din Câmpeni agresat de partenera sa
O femeie din orașul Câmpeni, județul Alba, nu mai are voie să se apropie de concubinul său, după ce, pe fondul unor discuții contradictorii și al consumului de alcool, și-ar fi agresat partenerul, provocându-i leziuni la nivelul unei coapse, pentru care acesta a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Șoferiță salvată din autoturismul răsturnat de un pompier aflat în timpul liber
O femeie din Alba care s-a răsturnat miercuri cu mașina pe un câmp a fost scoasă din autoturism, până la ajungerea forțelor de intervenție, de către un pompier militar aflat în timpul liber.
Atenționare meteo de viscol în zonele montane. Sunt vizate 12 județe, inclusiv Alba
Administrația Națională de Meteorologie a emis, marți, o atenționare meteo Cod galben de viscol în Carpații Meridionali și de Curbură, la peste 1.700 de metri, care va fi în vigoare până miercuri la prânz.
Accident feroviar la Șard. Trenul de Zlatna a lovit un autoturism
Trenul de călători Regio de la Alba Iulia la Zlatna a lovit, duminică seara, un autoturism în localitate Șard. Accidentul nu a provocat victime, niciun călător din tren și nici conducătorul autoturismului lovit nu a fost rănit.
Un bărbat care mergea pe jos pe A1 a fost accidentat de un TIR. Șoferul și-a continuat drumul
Un bărbat în vârstă de 38 de ani, care mergea pe jos pe autostrada A1 Deva-Nădlac, a fost lovit în plin de un TIR care apoi și-a continuat drumul. Un alt șofer care a trecut în aceeași zonă a sesizat poliția.
Un bancomat a luat foc la Mediaș. Au ars și banii aflați în el
Un bancomat a ars în totalitate, iar o parte din pereții interiori ai imobilului unde era amplasat bancomatul au fost afectați de fum, în urma unui incendiu produs, cel mai probabil, din cauza unui circuit electric, informează ISU Sibiu.
Cum să-ți salvezi viața când te atacă câinii agresivi. Sfaturile unui polițist specializat în dresajul canin
Felul în care reușești să îți păstrezi calmul și să știi ce nu trebuie să faci niciodată atunci când te atacă un câine îți poate salva viața, a declarat, pentru Agerpres, polițistul Gabriel Nicolae Ivanov, specializat de aproape 25 de ani în dresajul și comportamentul canin și coordonator al singurei echipe operative canine din Poliția Română.









