Peste 250 de polițiști vor acționa în zona grădinițelor, școlilor și liceelor din județul Alba, pentru ca deschiderea noului an școlar să se desfășoare în siguranță, informează Inspectoratul de Poliție Județean Alba.
Social
Atenție, trafic restricționat. Lucrări pe A 10 Sebeș – Alba Iulia
Traficul este restricționat vineri pe A10 Sebeș – Alba Iulia pentru efectuarea de lucrări la partea carosabilă.
Poezie, proză și grafică: „Liter-Art” la Penitenciarul Aiud
Peste 200 de lucrări – poezie, proză scurtă și grafică – au fost realizate în cadrul unui proiect unic la nivel de sistem penitenciar românesc, „Liter-Art”, în care au fost implicați atât deținuți, cât și angajați ai așezământului de deținere din Aiud, potrivit unui comunicat transmis de Penitenciarul Aiud.
Armata participă la Festivalul Untold
Militari și tehnică aparţinând Ministerului Apărării Naţionale participă anul acesta la Festivalul UNTOLD care se desfășoară de joi până duminică, în Parcul Central din Cluj-Napoca, informează MApN
Pădurar reținut pentru tăiere de arbori nemarcați și valorificarea materialului lemnos
Un pădurar din Alba a fost reținut de polițiști după ce ar fi determinat un muncitor silvic să taie, din fondul forestier național, arbori nemarcați, iar ulterior ar fi valorificat la diverse persoane cei peste 30 de metri cubi de material lemnos rezultat, a informat, joi, Inspectoratul de Poliție Județean.
Sebeș. A fost închisă circulația pe strada Călărași
Joi dimineață, Primăria municipiului Sebeș a dispus închiderea circulației rutiere pe strada Călărași, pe porțiunea cuprinsă între Centrul Cultural „Lucian Blaga” și strada Mărășești, în vederea executării lucrărilor de reabilitare a rețelei de apă potabilă.
Metoda „Jgheabul” continuă să facă victime. Acum, la Mirăslău
Un bărbat din Câmpia Turzii, care ar fi înșelat un vârstnic din Mirăslău în contextul efectuării unor lucrări de reparație la burlanele casei, a fost identificat de polițiști, informează Inspectoratul de Poliție Județean Alba. Prejudiciul, în valoare de 13.000 de lei, a fost recuperat.
Peste 2,6 milioane de români își sărbătoresc onomastica de Sf. Maria
Peste 2,6 milioane de români își sărbătoresc onomastica miercuri de sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului.
Tânăr de 19 ani, decedat după ce a căzut sub un tractor într-o zonă abruptă din Apuseni
Un tânăr de 19 ani dintr-un sat din Apuseni a murit, marți, după ce a fost prins sub un tractor în timp ce se afla pe un teren agricol de pe raza comunei Albac.
Cinci autovehicule implicate într-un accident rutier produs pe A1
Cinci autovehicule, din care două TIR-uri încărcate cu materiale de construcții, au fost implicate într-un accident rutier produs marți pe A1, pe sensul de mers Sebeș – Sibiu.








