Ionuț Alin Zincă, sportiv legitimat la SC Unirea, a dominat Campionatele Sud-Est Europene de Orientare, după ce a câștigat la seniori toate cele trei etape individuale, iar la proba pe echipe, Ștafetă, alături de ceilalți sportivi români, a obținut bronzul.
Sport
CS Unirea Alba Iulia a obținut patru medalii la Campionatul Național de Marș
Clubul Sportiv (CS) Unirea Alba Iulia a obținut, miercuri, la Campionatele Naționale de Marș de la Pitești, în proba de 20 de kilometri, patru medalii, între care două de aur, la individual, prin sportiva Ana Rodean și pe echipe.
Theodora Pro Am. Începe cea mai importantă competiție de golf a anului
Cel mai important eveniment de golf din România, turneul Theodora Pro Am, dotat cu premii totale în valoare de 15.000 de euro şi la care s-au înscris 72 de jucători, din care 18 profesionişti PGA, va avea loc de miercuri până sâmbătă pe cel mai mare resort de golf din […]
Pentru mama! Simona Halep, mesaj emoționant după triumful istoric de la Wimbledon
Simona Halep a declarat, sâmbătă, că a fost visul mamei sale să câştige titlul la Wimbledon, reuşit în faţa Serenei Williams, cu 6-2, 6-2.
Simona Halep s-a calificat în semifinale la Wimbledon
Simona Halep a reuşit să se califice în semifinalele turneului de la Wimbledon după un meci cu emoţii în sferturile de finală.
CS Unirea Alba Iulia a obținut de la Consiliul Județean Alba o finanțare de peste 172.000 de lei
Clubul Sportiv (CS) Unirea Alba Iulia a obținut finanțare în valoare de 172.365 de lei (circa 36.500 de euro) în urma unei cereri depuse la Consiliul Județean Alba.
Doi tineri aiudeni, camioni mondiali la karate
Doi tineri sportivi aiudeni, Antonia Barbu (segmentul de vârstă 7 ani) și Ioo Sandor (segmentul de vârstă 14-15 ani), sunt noii campioni la karate la kata individual, informează Primăria municipiului Aiud.
Juniorii U19 de la C.S. Olimpia Aiud, la un pas de a intra în grupul „Big Four”
Juniorii U19 de la C.S. Olimpia Aiud au ajuns la o victorie distanță de turneul final al celor mai bune patru echipe din țară, se afirmă într-o postare a Primăriei municipiului Aiud pe pagina sa de Facebook.
Atletă legitimată la CS Unirea Alba Iulia, locul 3 la etapa de zonă a Campionatului Național de copii
Anamaria Trif, atletă legitimată la Clubul Sportiv (CS) Unirea Alba Iulia, s-a clasat pe locul al treilea în proba de 800 de metri a Campionatului Național de copii, etapa de zonă, care s-a desfășurat, vineri, la Cluj-Napoca, pe Cluj Arena. Federația Română de Atletism a organizat, cu sprijinul cluburilor din […]
Judoka de la CS Unirea Alba Iulia au reconfirmat și la Cupa Speranțelor Sibiu
Judoka legitimați la Clubul Sportiv (CS) Unirea au obținut nouă clasări pe podium, în perioada 31 mai – 2 iunie, la Cupa Speranțelor Sibiu, destinată sportivilor sub 15 ani. La această competiție au participat 13 judoka de la CS Unirea, iar rezultatele sunt următoarele: Horhat Alexia – categoria 63 de […]








