Un pilot al companiei aeriene portugheze TAP a fost interpelat vineri seară pe aeroportul german Stuttgart, după ce s-a constatat că el s-a prezentat la zbor în stare de ebrietate, iar cursa ce urma să decoleze către Lisabona a fost astfel anulată, relatează agenţiile AFP şi EFE.
Alte știri
Peste 5,8 milioane de euro pentru refacerea „Băilor Sărate” de la Ocna Mureș
„Băile Sărate” din Ocna Mureş, oraş în care s-a făcut turism balnear, până nu demult, timp de peste un secol, vor fi refăcute, datorită unui parteneriat cu Consiliul Judeţean (CJ) Alba, printr-o investiţie de peste 5,8 milioane de euro, a anunţat, vineri, într-o conferinţă de presă, primarul Silviu Vinţeler.
Traficanţi de brățări dacice de aur, achitaţi după ce a intervenit prescripția răspunderii penale
Mai multe persoane acuzate de furtul şi traficarea unor brăţări dacice şi monede dacice, condamnate, în primă instanţă, la pedepse cu închisoarea şi la plata unor despăgubiri în valoare de aproape 1,4 milioane de euro, au fost achitate de Curtea de Apel (CA) Alba Iulia, în urma prescripţiei răspunderii penale.
Ora Pământului va fi marcată prin stingerea luminii în Cetate
Ora Pământului va fi marcată sâmbătă prin întreruperea iluminatului public în intervalul 20,30 – 21,30, precum şi prin manifestări culturale.
Ministerul Culturii, George Ivaşcu: Construirea monumentelor Marii Uniri trebuie făcută legal
Ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale, George Ivaşcu, şi-a exprimat vineri disponibilitatea ca România să construiască monumentele Marii Uniri, dar a precizat că acest lucru trebuie să se facă legal.
Turneu de pricesne în mai multe localități din Alba
Un turneu de pricesne – cântări bisericeşti – este organizat de Consiliul Judeţean Alba, prin Centrul de Cultură „Augustin Bena”, în mai multe localităţi din judeţ, în perioada 25 martie – 15 aprilie.
Un bărbat înarmat a luat ostatici într-un supermarket din sudul Franței. Atacatorul a fost ucis
ACTUALIZARE. Potrivit unor surse convergente, bărbatul care a luat ostatici a fost împușcat de către forțele de ordine care au înconjurat centrul comercial.
Ninsorile au stricat „Târgul Grădinarului”
„Târgul Grădinarului”, un eveniment devenit tradiţie la fiecare început de primavară, a avut vineri, în prima zi a manifestării ce se desfăşoară în interiorul cetăţii din Alba Iulia, doar cinci-şase expozanţi, din 40 anunţaţi, din cauza vremii nefavorabile. „Vă invităm să veniţi să întâmpinăm primăvara, în perioada 23-25 martie 2018, […]
Rezoluţie pentru susţinerea unirii cu Moldova, adoptată de primarii comunelor din Alba
O rezoluţie pentru susţinerea unirii cu Republica Moldova a fost adoptată de primarii comunităţilor rurale din Alba membre ale Asociaţiei Comunelor din România (A.Co.R.), întrunite în adunare generală, potrivit unui comunicat al asociației.
Halep va fi amendată cu 2 500 de dolari
Simona Halep a trebuit să facă multe sacrificii pentru a se califica în turul 3 la Miami. Pe lângă efortul fizic depus, ea va trebui să scoată din buzunar în jur de 2.500 de dolari, după ce a fost avertizată de arbitrul meciului cu Oceane Dodin. Halep scoate din buzunar […]








