Emil Boc susține că nu a beneficiat de tratament preferențial din partea medicului Mihai Lucan, iar despre contractul de concesiune pentru realizarea clinicii LukMed, acesta afirmă că a fost aprobat de Consiliul Local Cluj-Napoca înainte ca el să fie ales primar.
Alte știri
Medicii de familie care protestează au consultat pro-bono, dar nu au eliberat rețete și trimiteri gratuite
Doar câteva acte adiţionale de prelungire a contractelor de furnizare de servicii de asistenţă medicală primară au fost semnate până miercuri de către medicii din Alba cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS), a declarat președintele Asociației Medicilor de Familie/Medicină Generală Alba, Gheorghe Haber.
„Ghid de igienă mintală şi interacţiune socială” destinat politicienilor, publicat de psihologul Daniel David
Psihologul Daniel David a lansat, în premieră pentru România, un studiu care are rolul de ghid „de igienă mintală și interacțiune socială”, destinat în principal politicienilor, dar şi altor persoane interesate.
Ministrul Apelor şi Pădurilor, Doina Pană, a demisionat
Ministrul Apelor şi Pădurilor, Doina Pană, a demisionat din funcţie, invocând motive de sănătate.
Stafilococ depistat într-un local în care s-au intoxicat 19 persoane
Bacteria stafilococ a fost depistată pe mâinile a doi angajați, pe blatul de feliat mezeluri și pe un cuțit pentru feliat, precum și în trei produse, respectiv icre, pastramă și bulgărași de brânză cu verdețuri, în urma analizelor efectuate de Direcția de Sănătate Publică (DSP) Alba la o sală de […]
Scandalul Lucan a ajuns la „faza pe politicieni”. E. Ungureanu, sesizări la DIICOT: Sunt implicaţi Boc, Funar şi Florian Bodog
Emanuel Ungureanu, vicepreşedintele Comisie de Sănătate din Camera Deputaţilor şi omul de la care a pornit dosarul doctorului Mihai Lucan, a făcut, timp de 3 ore, mai multe declaraţii miercuri la DIICOT, susţinând că sunt implicaţi ministrul Florian Bodog, primarul Emil Boc sau Gheorghe Funar.
Analiză: Leul plătește oalele sparte de politicieni
Anul abia încheiat ar fi trebuit să fie unul pozitiv pentru leu. Cu o alianță stabilă la guvernare, cu una din cele mai importante creșteri economice din UE, existau cele mai favorabile premise. Dar…
Începând de miercuri, medicii de familie nu mai dau trimiteri şi reţete compensate
Medicii de familie din România îşi menţin decizia ca, începând de miercuri, să nu mai acorde servicii decontate de casele de asigurări de sănătate, pacienţii fiind afectaţi de faptul că nu vor mai primi trimiteri şi reţete compensate, în timp ce cadrele medicale susţin că vor lucra „pro-bono”.
Record ruşinos la construcţia de autostrăzi în România: 41 de metri de asfalt pe zi, turnaţi în 2017
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a relansat construcţia la câteva sute de kilometri de autostradă, dar a recepţionat doar 15,4 kilometri noi, pentru punerea în circulaţie, lungimea totală a şoselelor de mare viteză ajungând la 748 km.
Banca Națională pune în circulație bancnote cu noua stemă de stat
BNR a pus în circulaţie, începând cu 1 ianuarie 2018, bancnote şi monede cu noua stemă a ţării, care include coroana pe capul acvilei de aur.








