Luni s-a reluat circulația pe podul de pe strada Stadionului din municipiul Aiud, anunță Primăria municipiului, care face precizări legate de restul lucrărilor edilitare din zona amintită.
Alte știri
Trei din patru români îşi schimbă anvelopele de vară cu cele de iarnă, la venirea anotimpul rece
Peste trei sferturi dintre șoferii români (76%) își schimbă anvelopele de vară cu cele de iarnă odată cu trecerea la anotimpul rece, iar opt din zece persoane (79%) înțeleg beneficiile și diferențele dintre anvelopele de iarnă și cele all-season, procent semnificativ mai mare decât în alte țări europene.
Asociația Farmaciilor Independente Ethica: Lipsesc de pe piață antibioticele pentru copii
Asociația Farmaciilor Independente Ethica a atenționat, luni, asupra lipsei de pe piață a antibioticelor, în special a celor pentru copii, și a solicitat autorităților să rezolve această situație „gravă”.
Ședință la Prefectura Alba despre problemele vârstnicilor
Sub conducerea subprefectului Andrei Vincze a avut loc luni ședința ordinară a Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice Alba.
Avertizare nowcasting Cod galben de ceață în Alba și în alte câteva județe din Transilvania
Meteorologii au emis, luni, o nouă avertizare nowcasting Cod galben de ceață, valabilă pe parcursul următoarelor ore în mai multe zone din Transilvania.
Campioana CSM Volei Alba Blaj a debutat cu o victorie în Divizia A1
CSM Volei Alba Blaj, campioana en titre, a învins-o pe CSO Voluntari 2005, medaliata cu bronz din sezonul trecut, cu 3-0 (25-17, 25-19, 25-18), duminică, pe teren propriu, într-un meci din prima etapă a Diviziei A1 la volei feminin.
Expoziție dedicată de BNR împlinirii a 100 de ani de la încoronarea de la Alba Iulia
Banca Națională a României va organiza luni vernisarea expoziției dedicate împlinirii a 100 de ani de la încoronarea de la Alba Iulia.
Cum recunoaștem semnele accidentului vascular cerebral?
Accidentul vascular cerebral este o afecțiune neurovasculară frecvent întâlnită, dar și o urgență medicală absolută, pentru că, în lipsa unei intervenții rapide, poate duce la deces sau la dizabilitate importantă. În cazul în care accidentul vascular cerebral (AVC) s-a produs prin migrarea unui tromb sau a altui tip de embol […]
Sancțiuni de aproape 19 milioane lei, în primele nouă luni ale anului, pentru ilegalități silvice
Polițiștii au aplicat sancțiuni în valoare totală de 18.690.170 lei în urma unor acțiuni organizate la nivel național, în primele nouă luni ale anului, pentru combaterea ilegalităților din domeniul silvic, informează Poliția Română.
Întâlniri cu cetățenii organizate de Primăria Aiud la începutul lunii noiembrie
Primăria municipiului Aiud organizează în luna noiembrie întâlniri cu locuitorii din localitățile componente și aparținătoare.








