CSM Volei Alba Blaj a învins-o pe CS „U” NTT Data Cluj cu scorul de 3-0 (25-20, 25-15, 25-15), marţi, la Medgidia, în ultimul meci din turneele 4-5 ale Diviziei A1 la volei feminin.
Alte știri
Jandarmii l-au „avertizat verbal” pe Simion pentru manifestările electorale de la Alba Iulia
George Simion, organizatorul manifestării publice organizate marți la Alba Iulia cu participarea a peste 100 de persoane, purtând însemnele Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), a fost avertizat verbal de către Jandarmerie.
Ceremonie militară cu efective reduse și fără public la Alba Iulia
O ceremonie militară cu efective reduse, fără tehnică militară și fără public a fost principalul eveniment organizat de Ziua Națională a României la Alba Iulia, la Monumentul Unirii, organizatorii limitând numărul celor prezenți – soldați, oficialități, invitați, jurnaliști – la maxim 100.
O decizie privind vaccinul Pfizer/BioNTech va fi luată cel mai târziu la 29 decembrie
Agenția Europeană pentru Medicamente a anunțat marți că va organiza cel mai târziu la 29 decembrie o reuniune extraordinară pentru a da – sau nu – undă verde comercializării vaccinului împotriva CoVid-19 dezvoltat de companiile germană BioNTech și americană Pfizer, transmite AFP.
„Noaptea ca hoții”. USR PLUS acuză autoritățile că au decis „să țină Alba Iulia în carantină”
USR PLUS Alba acuză autoritățile de „amatorism și lipsă de respect”, susținând că „noaptea ca hoții„ au hotărât că „e mai bine să țină Alba Iulia în carantină”, menționând că nu contestă această măsură, ci „modul total lipsit de profesionalism prin care aceasta este impusă”.
Dovada că, în Alba, se testează relativ mult: mortalitatea e precum cea din Italia
În unele județe din România mor mai mulți oameni infectați cu CoVid-19 decât în alte state europene. În județul Alba, rata mortalității e comparată cu cea din Italia.
Demagogia în acțiune. În plină pandemie, AUR organizează la Alba Iulia o adunare de Ziua Națională
Peste o sută de persoane purtând însemnele Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) s-au adunat marți, de Ziua Națională, în gara din Alba Iulia, oraş aflat în carantină, de unde au plecat spre Cetate cântând cântece patriotice şi scandând lozinci electorale.
Câți bani au dat românii pentru teste care în alte țări sunt gratuite
Românii plătesc zeci de milioane de lei pentru teste CoVid-19 la cerere, în fiecare săptămână, deși în alte state se testează gratuit.
Ministrul Transporturilor confirmă: Lotul 1 al Autostrăzii Sebeș-Turda va fi dat în circulație joi
Rețeaua de autostrăzi din România se va îmbunătăți cu încă 31 de kilometri începând din această săptămână, după ce vor fi date în trafic lotul 1 al autostrăzii Sebeș-Turda și Varianta de Ocolire Bacău. Anunțul a fost făcut, luni, de către ministrul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, Lucian Bode, într-o conferință […]
Cardinalul Lucian: Ziua Națională ne vorbește despre solidaritate și suferință
Arhiepiscopul Major al Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, Cardinalul Lucian, a afirmat, într-un mesaj transmis luni românilor, că Ziua Națională ne vorbește despre solidaritate și speranță și că Țara poate fi zidită în continuare numai împreună pe temelia credinței și a moralității.










