Elevii claselor V-VIII ai singurei școli smart din mediul rural din România, cea din Ciugud, vor face online orele, pe perioada suspendării cursurilor din mediul preuniversitar, datorită tehnologiei implementate aici.
Etichetă: Ciugud
Primăria Ciugud organizează bugetarea participativă pentru copii
Primăria comunei Ciugud, din județul Alba, este prima administrație locală din România care organizează bugetarea participativă pentru copii, cei mici urmând să-și aleagă un primar și consiliul local și să învețe regulile democrației participative, informează un comunicat al instituției.
Mesaje pentru reducerea poluării. Copiii din Ciugud au plantat arbori în parc
Copiii din Ciugud, comuna din România cu cea mai mare absorbție a fondurilor europene, au plantat vineri în cel mai nou părculeț din localitate arbori la rădăcina cărora au îngropat mesaje cu gândurile lor privind protejarea mediului înconjurător, combaterea încălzirii globale și reducerea poluării.
Comuna Ciugud, premiată pentru integritate și performanță administrativă
Comuna cu cea mai mare absorbţie de fonduri europene din România, Ciugud, este singura comună din ţară premiată pentru integritate şi performanţă administrativă de Ministerul Dezvoltări Regionale şi Administraţiei Publice, potrivit unui comunicat transmis joi Agerpres.
Cum a început anul la prima şcoală smart din mediul rural
Prima şcoală smart din mediul rural din România a fost înfiinţată lângă Alba Iulia, în Ciugud, comuna cu cea mai mare absorbţie a fondurilor europene din ţară, şi unde 120 de elevi vor studia într-o clădire complet modernizată, în care au fost implementate soluţii inteligente.
Cod galben de furtună în județul Alba. Care sunt localitățile vizate
Județul Alba se află sub atenționare Cod Galben de furtună, duminică după-amiază.
Ciugud se ambiționează să aibă prima „școală smart” din mediul rural
Comuna cu cea mai mare absorbţie de fonduri europene din România, Ciugud, va avea prima şcoală smart din mediul rural din ţara noastră, printr-un proiect care a câştigat competiţia „Ţara lui Andrei”, urmând să primească o finanţare de 45.000 de euro.
Un bărbat surprins sub un mal de pământ a fost salvat de pompieri
Un muncitor a fost surprins sâmbătă, până la nivelul toracelui, sub un mal de pământ, în Ciugud, lângă Alba Iulia, victima fiind extrasă de către salvatori după un sfert de oră de intervenţie şi transportată cu un elicopter SMURD la Târgu Mureş. Potrivit prim-adjunctului şefului Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă […]
Spaţiile de joacă în satele din Ciugud vor fi proiectate de studenți peisagiști
Spaţiile de joacă din cele cinci sate ale Ciugudului, comuna cu cea mai mare absorbţie de fonduri europene din România, urmează să fie amenajate în această vară pe baza unor proiecte gândite de către studenţi ai Facultăţii de Urbanism din Bucureşti.
USR Alba a căutat informații publice și a descoperit că 70 de primării din județ nu respectă legea
Filiala Județeană USR Alba anunță că finalizat procesul de monitorizare a disponibilității accesului la informațiile publice de pe site-urile primăriilor din județ și a ajuns la o concluzie șocantă: 70 de primării, dintr-un total de 78, nu respectă legea!








