Consiliul Județean Alba și Primăria municipiului Blaj vor să realizeze, în parteneriat, un heliport, în valoare totală de peste 2,9 milioane lei, care ar urma să fie utilizat atât pe timp de zi, cât și pe timp de noapte și să deservească Spitalul Municipal Blaj, dar și toate urgențele din zona Târnavelor.
Etichetă: Consiliul Județean Alba
Investiții finalizate la secția de Boli Infecțioase a Spitalului Județean Alba Iulia
Spitalul Județean de Urgență (SJU) Alba Iulia anunță că au fost reazlizate investiții „importante” pentru pacienții cu CoVid-19, la secția de Boli Infecțioase a unității spitalicești. La secția de Boli Infecțioase a Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia s-au realizat o serie de investiții în urma cărora toate paturile au […]
Târgul de Fete de pe Muntele Găina nu va avea loc anul acesta
Târgul de Fete de pe Muntele Găina nu va putea fi organizat în acest an, din cauza restricțiilor impuse de pandemia de coronavirus, a anunțat conducerea Consiliului Județean Alba.
Noi resurse bugetare pentru plata personalului medical implicat în lupta cu coronavirusul
Începând cu data de 1 iulie 2020 și până la încetarea pandemiei de CoVid-19, plafonul pe ordonatorul principal de credite crește de la 30% la 35%, anunță președintele Consiliului Județean Alba, explicând că aceasta va permite majorarea sporurilor, compensațiilor sau primelor plătite personalului medical.
Platformă online pusă de Consiliul Județean la dispoziția micilor fermieri
Consiliul Județean (CJ) Alba pune la dispoziția procesatorilor din județ o platformă online, www.madeinalba.ro, prin intermediul căreia aceștia își pot comercializa produsele proprii, potrivit unui comunicat dat publicității marți. „Valorificând experiența de peste 10 ani cu producătorii şi procesatorii din județ, prin intermediul evenimentelor devenite mărci consacrate – «Târgul Grădinarului», […]
Întâlnire de lucru la Consiliul Județean Alba pe tema susținerii pregătirii profesionale a tinerilor
Miercuri a avut loc o întâlnire restrânsă de lucru la care au participat reprezentanți ai Consiliul Județean Alba, ai Inspectoratului Școlar Județean Alba, ai Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Alba și al companiei Transavia, pentru a stabili cum fi susținută pregătirea profesională a tinerilor.
Consiliul Județean a demarat lucrări la drumul județean Răchita – Pianu de Jos
Continuă lucrările de întreținere a drumurilor județene, informează președintele Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel.
Măști și combinezoane trimise de provincia chineză Gansu, în dotarea SJU Alba Iulia
Materiale sanitare şi de protecţie oferite Consiliului Judeţean (CJ) Alba de către Provincia Gansu vor ajunge sâmbătă în dotarea Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Alba Iulia, la aproape două săptămâni de când partea chineză le-a trimis.
20.000 de măști și 2.000 de costume de protecție, oferite județului Alba de Provincia Gansu (China)
Provincia chineză Gansu trimite judeţului Alba, cu care este înfrăţit din 2004, echipamente medicale şi de protecţie, a anunţat luni seara Consiliul Judeţean (CJ) Alba.
Epidemiei de coronavirus. Consiliul Județean alocă bani pentru dotarea SJU
Peste 3,2 milioane de lei au fost alocaţi, printr-o hotărâre adoptată vineri de consilierii judeţeni, pentru dotarea Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Alba Iulia cu aparatură medicală şi echipamente de protecţie necesare în contextul actual de extindere a epidemiei de CoVid-19.










