Frica unui copil este în primul rând responsabilitatea părinților, spune psihologul Mircea Miclea, fost ministru al Educației și profesor universitar.
Etichetă: copii
Primăria Ciugud organizează bugetarea participativă pentru copii
Primăria comunei Ciugud, din județul Alba, este prima administrație locală din România care organizează bugetarea participativă pentru copii, cei mici urmând să-și aleagă un primar și consiliul local și să învețe regulile democrației participative, informează un comunicat al instituției.
Accident la Ighiel soldat cu rănirea a cinci copii
Cinci copii cu vârste între 8 şi 11 ani şi un adult au suferit leziuni uşoare, după ce autoturismul în care se aflau a ieşit de pe carosabil, într-un accident produs, marţi, pe un drum comunal din satul Ighiel.
Bărbat din Roșia Montană, amendat pentru că nu a vrut să facă foc pentru copii
Un localnic din Roșia Montană a fost amendat cu 1.500 de lei, în urma unui scandal provocat în familie din cauză că acesta, pe fondul consumului de alcool, nu a fost de acord să se pună mai multe lemne în sobă pentru a se încălzi camera în care se aflau […]
Acțiunea „Foc de artificii” a identificat copii care vindeau obiecte pirotehnice
Peste 800 de articole pirotehnice au fost confiscate de polițiștii din Alba în ultimele 24 de ore, iar trei dintre persoanele asupra cărora au fost găsite acestea erau minore.
Colindători de grădiniță la Primăria Aiud
Copiii de la mai multe grădinițe din Aiud au colindat la Primăria municipiului, informează reprezentanții acestei instituții.
Doi copii, arși grav de explozia unui tub de spray
Doi copii, în vârstă de 8 şi 10 ani, din satul Veseuş, comuna Jidvei, au suferit, sâmbătă seara, arsuri pe mâini şi feţe în urma exploziei unui tub de spray.
De ce se tem cuplurile când vine vorba de bani? Un studiu arată că este nevoie de educație financiară în România
A nu avea un venit sigur, imposibilitatea de a-și întreține copiii și lipsa unor resurse financiare suficiente la pensie sunt doar câteva dintre gândurile care le dau fiori adulților de la noi.
Unul din trei elevi de la oraş suferă de boli cronice
Numărul cazurilor noi de boli cronice la elevi şi studenţi din în anul şcolar 2017-2018 a fost de 28,1%, potrivit raportului făcut de Centrul Naţional de Evaluare şi Promovare a Stării de Sănătate din INSP.
O educatoare și o îngrijitoare, acuzate de părinți de rele tratamente aplicate copiilor
O educatoare şi o îngrijitoare de la o creşă din municipiul Alba Iulia sunt acuzate de părinţii unor copii că ar fi avut un comportament agresiv la adresa minorilor, atât fizic, cât şi verbal, fiind depuse în acest sens plângeri la Poliţie, care a deschis un dosar penal.








